Rona Hartner a venit pentru prima dată la TV, alături de iubitul ei francez cu care urmează să se căsătorească. Cântăreața a povestit în cadrul emisiunii despre prima lor întâlnire, despre dragostea lor și despre cum va continua relația lor până la nuntă.
De altfel, admiratorii acesteia pot vedea că Rona radiază de fericire alături de partenerul său de viață, Herve. Cei doi au fost invitați în platoul emisiunii Teo Show, unde actrița a vorbit deschis despre ce se întâmplă în viața ei, de când a apărut francezul.
Rona Hartner nu face amor cu iubitul francez cu care urmează să se căsătorească anul viitor
Aceștia s-au cunoscut în luna aprilie a acestui an, dar nu au întreținut relații intime, preferând ca acest lucru să se săvârșească tocmai după ce vor forma un cuplu în fața lui Dumnezeu, anul viitor. Întrebată dacă se iubesc, cântăreața a spus cu emoție și bucurie: ”Ne iubim foarte tare. Din ce în ce mai tare. E un foc de artificii care nu se mai termină…”. În continuare, aceasta a mărturisit că vor trăi în castitate până la nuntă.
”Noi nu trăim o relaţie. Suntem caşti, puri până la nuntă. E important să ne cunoaştem, restul va veni de la sine. Ne cunoaştem din aprilie şi ne căsătorim la anul, în aprilie. Am vrea să facem nunta pe Coasta de Azur, pe o peninsulă pe care m-a dus”, a declarat Rona Hartner.
Rona: ”E important să ne cunoaștem, restu va veni de la sine”
Mai mult, vedeta și-a expus un vis: de a adopta un copil, în cazul în care nu va avea unul împreună cu Herve, după căsătorie. ”El are un copil din prima căsătorie. Eu am o fetiță. Mi-aș dori mult să adoptăm, în Franța nu e o problemă, Dacă ă să facem un copil după căsătorie, foarte bine. Dacă nu, aș vrea să adoptăm. E complicat să adopți ca mamă singură”, a adăugat artista.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
De asemenea, cântăreața a dezvăluit și care va fi locul în care își vor uni destinele. ”Am vrea să facem nunta pe Coasta de Azur, pe o peninsulă pe care m-a dus”. De altfel, Coasta de Azur este și locul în care Rona a fost cerută de soție, devenind de atunci unul dintre cele mai importante din viața sa.