Epidemia de coronavirus a afectat, cum era de așteptat, și mai mulți cetățeni români. Astfel, patru români au fost evacuați din țara asiatică și sunt în carantină, în Franța și Germania, arată MAE.
Cei patru au fost aduși pe bătrânul continent printr-un mecanism al UE. Într-o situație asemănătoare sunt și mai mulți marinari români din Marea Chinei, dar și studenții români din țara asiatică.
Patru cetățeni români se află în carantină în Franța și Germania din cauza coronavirus
„În urma demersurilor efectuate de Ministerul Afacerilor Externe au fost repatriaţi, în zilele de 1 şi 2 februarie 2020, prin activarea mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene, patru cetăţeni români din zona de focar a infecţiei cu coronavirus din Republica Populară Chineză.
Unul dintre cetăţenii români a fost repatriat cu un zbor organizat de către Republica Federală Germania, iar ceilalţi trei cu un zbor organizat de către Republica Franceză. Demersurile de repatriere au fost sprijinite la faţa locului şi de către reprezentanţii misiunii diplomatice a Confederaţiei Elveţiene la Beijing”, precizează Ministerul Afacerilor Externe, printr-un comunicat de presă.
MAE arată că a fost într-o comunicare permanentă cu cei patru români evacuați din China: „Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadelor României la Beijing, Paris şi Berlin, al Consulatelor Generale ale României la Bonn şi Marsilia, a întreprins demersurile necesare atât pe lângă toate autorităţile competente ale statelor membre ale Uniunii Europene, cât şi pe lângă autorităţile chineze pentru demararea şi facilitarea operaţiunilor de repatriere având în vedere restricţiile de circulaţie impuse în zonă.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
De asemenea, Ambasada României la Beijing a păstrat legătura în permanenţă cu toţi cei patru cetăţeni români, inclusiv pe parcursul desfăşurării operaţiunilor necesare repatrierii, aceştia fiind informaţi cu privire la condiţiile de repatriere şi obligativitatea celor 14 zile de carantină pe teritoriul Republicii Federale Germania, respectiv al Republicii Franceze. În prezent, cei patru cetăţeni români se află în carantină”, subliniază instituţia.
MAE a ajutat și mai mulți marinari români din China
MAE a anunțat că a fost oferit sprijin consular și pentru alți români din China: „Totodată, misiunea diplomatică a oferit sprijin consular pentru trei marinari români în vederea părăsirii navelor înainte de finalizarea contractelor, aceştia aflându-se pe vapoare în diverse zone din Republica Populară Chineză. În acelaşi timp, misiunea este în contact şi cu studenţii români bursieri care se află în acest stat în vederea acordării de asistenţă consulară, dacă este necesar, în contextul epidemiei cauzate de coronavirus.”
„Ministerul Afacerilor Externe mulţumeşte cu acest prilej statelor membre UE implicate şi autorităţilor Confederaţiei Elveţiene pentru sprijinul oferit, precum şi autorităţilor chineze pentru buna colaborare în gestionarea situaţiei. Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Beijing, rămâne în contact cu reprezentanţii misiunilor diplomatice ale celorlalte state membre UE acreditate în Republica Populară Chineză şi cu organismele europene relevante şi depune eforturi pentru identificarea altor cetăţeni români care ar putea fi prezenţi în zonă”, a mai scris MAE.