Rețeta zilei de azi, 9 octombrie, pe care FANATIK ți-o propune este cea de conopidă la cuptor cu cașcaval afumat și verdețuri. Este una dintre cele mai delicioase rețete culinare pe care o poți prepara pentru cină. Cu tot cu timpul de preparare, nu îți ia mai mult de 40 de minute să duci la bun sfârșit această rețetă.
Ingrediente pentru mâncarea de conopidă la cuptor:
- o conopidă mare;
- 100 de grame de șuncă afumată;
- o lingură de usturoi pisat;
- o ceașcă de cașcaval ras afumat;
- o jumătate de ceașcă de smântână;
- ceapă verde, pătrunjel, busuioc, oregano;
- două linguri de lapte;
- o linguriță de muștar;
- ulei de măsline;
- sare și piper după gust.
Modul de preparare:
Până și cea mai neîndemânatică persoană în bucătărie poate prepara conopidă la cuptor. Această rețetă este ideală pentru persoanele care se luptă cu kilogramele în plus, ba chiar este recomandată în dieta ketogenică. Desfă conopida după ce ai spălat-o și pune-o la fiert aproximativ 2-3 minute, în apă cu sare, ulei de măsline și piper.
Pune apoi bucățile de conopidă în tava unsă cu ulei și tapetată cu hârtie de copt. Amestecă smântâna cu laptele și muștarul pentru a face sosul cu care vei unge bucățile de conopidă. Adaugă șunca și cașcavalul peste primul strat de conopidă, și presară printre acestea usturoiul, ceapa verde și pătrunjelul. Adaugă un nou strat de conopidă deasupra și pune apoi restul verdețurilor. La final de tot, unge conopida cu sosul de smântână făcut înainte.
Bucățile de conopidă trebuie să fie bine rumenite. Aspectul final va fi al unui aluat în tavă. Este o rețetă cremoasă și delicioasă pe care o poți încerca oricând. Rețetă a fost inspirată de pe site-ul pentru femei al revistei Unica, rețete.unica.ro.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet