Dacă te-ai hotărât să respecți cu sfințenie toate restricțiile din timpul Postului Paștelui, ești un vegetarian convins sau pur și simplu ai nevoie de o pauză de la preparatele pe bază de carne, FANATIK îți propune să încerci o rețetă de vinete pane care cu siguranță îți va fi pe plac.
Vinete pane, un deliciu pentru zilele de post
Și dacă nu am reușit încă să te convingem, îți spunem că acest preparat poate fi consumat drept o gustare sănătoasă, garnitură pentru un fel principal de mâncare, dar și într-un sandwich savuros. În plus, se gătește foarte ușor și nu implică foarte multe ingrediente. Ai nevoie doar de:
- 2 vinete
- usturoi pudră
- pesmet
- sare, piper și alte mirodenii (la alegere, după gust)
Mod de preparare
Pentru început, spală vinetele și taie-le rondele (nu foarte groase). Într-un bol, combină pesmetul cu pudra de usturoi (în cantitățile dorite de tine) și cu restul de mirodenii pe care le preferi (ceapă pudră, oregano, busuioc, turmeric, boia, etc). Dă feliile de vinete prin combinația de mai sus și pune-le, pe rând, într-o tigaie în care ai încins ulei în prealabil.
După ce ai trecut toate vinetele prin compoziție, prăjește-le în ulei, sau dacă nu vrei așa, le poți pune la cuptor, într-o tavă, pentru 20 – 30 de minute. Oricare ar fi alegerea ta, îți garantăm că te vei bucura de un gust desăvârșit. Acestea fiind spuse, nu ne mai rămâne decât să îți dorim poftă bună. Și nu uita că se servesc fierbinți.
Modalități de servire
Vinetele pane de post se pot servi cu diverse sosuri care să le ofere un plus de aromă și să le facă mai suculente. Chiar dacă ții post și variantele par limitate, nu înseamnă că nu poți să dai dovadă de creativitate în bucătărie.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
1. Sos de usturoi
Ai nevoie de: o căpățână mică de usturoi, ulei, puțină sare, oregano, mărar verde. Se curăță și se pisează usturoiul, apoi se presară puțină sare peste el. Se adaugă uleiul și se amestecă bine. Pune oregano și puțin mărar tocat mărunt.
2. Sos de roșii
Ai nevoie de: o ceapă, câțiva căței de usturoi, ulei, un morcov, pătrunjel, câteva roșii sau pastă de tomate. Se taie ceapa mărunt și se călește în ulei, apoi se pune usturoiul mărunțit. Se adaugă și morcovul ras. Se amestecă bine, iar spre final se pune și bulionul sau roșiile mărunțite. Se condimentează cu sare și piper. Presară câteva frunze de pătrunjel pe deasupra.
3. Sos vinegretă
Ai nevoie de: o jumătate de ceașcă de ulei de măsline, 3-4 lingurițe de oțet de mere sau de suc de lămâie, sare, piper, frunze de pătrunjel, frunze de mentă, puțin busuioc uscat. Prepară un sos vinegretă bogat în arome pentru vinetele pane de post. Poți să înlocuiești menta și busuiocul cu alte ierburi aromate. Tot ce trebuie să faci este să amesteci toate ingredientele până la omogenizare. Gustă din când în când, pentru a face sosul exact pe gustul tău.