Realitatea Plus trece printr-o situație critică din cauza pandemiei de coronavirus. O prezentatoare și-a dat demisia, iar două cunoscute angajate ale postului au intrat în șomaj tehnic.
Situație critică la Realitatea Plus: mai mulți jurnaliști pleacă sau intră în șomaj
Florentina Bălășoiu, realizatoarea mai multor jurnale de știri și-a dat demisia, titrează paginademedia.ro.
De asemenea, Mariana Zberianu și cunoscuta Nora Dincă au intrat în șomaj tehnic, fiind două dintre figurile cu cea mai mare experiență la postul de știri.
Demisia Florentinei Bălășoiu nu este singura de la postul de știri. Realizatorul emisiuni „Decodor”, editorialist la Vox Publica, Costi Rogozanu a plecat și el în urmă cu două săptămâni.
Florentina Bălășoiu: „Simt că nu mai fac parte din această echipă”
O altă jurnalistă, Alina Manolache, ajunsă la Realitatea de la ziarul Libertatea a rezistat doar patru zile la postul patronat pe vremuri de Sorin Ovidiu Vântu.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
„Simt că nu mai fac parte din această echipă. Îi mulțumesc publicului că m-a urmărit în fiecare zi, în cei aproape șapte ani la Realitatea TV”, a declarat Florentina Bălășoiu pentru Paginademedia.ro.
Bălășoiu a fost reporter la postul de televiziune care a dat nume celebre în jurnalismul românesc mai bine de șapte ani. La început a fost reporter pe social, iar apoi a prezentat jurnalele de la orele 10, 11 și 12:00.
Înainte să ajungă la Realitatea Plus, recent demisionara Florentina Bălășoiu a lucrat la Digi 24.
Nora Dincă, acum în șomaj tehnic, comenta în urmă cu două săptămâni demisia lui Costi Rogozanu, unul din cei mai vechi jurnaliști de la Realitatea, de pe vremea când realizau emisiuni Mihai Tatulici și Corina Drăgotescu.
„Respect si prețuire pentru jurnalistul Costi Rogozanu – stâncă de vertical, niciodată marioneta nimănui, fidel doar principiilor sale. Și chiar dacă drumurile noastre ideologice s-au despărțit deseori, întotdeauna s-au regăsit pe cărarea bunului-simț”, scrie Nora Dincă. “”Exista oameni de neînlocuit. Costi e unul dintre ei”, spunea atunci Nora Dincă.