Brigitte Sfăt a reacționat oficial, după ce l-a acuzat pe Ilie Năstase de furt. Scandalul a pornit când soția fostului tenismen a sunat la 112 declarând că acesta a intrat în locuința sa, ca un infractor. Acțiunea s-a desfășurat în locuința lui Brigitte Sfăt, casă în care se mutase după despărțirea de Ilie Năstase. Se pare că acesta a intrat pe fereastra vilei din Pipera, după ce a găsit ușa închisă, pentru a revendica lucrurile dăruite de el soției sale, de-a lungul căsniciei.
Ilie Năstase susține că a luat doar ce i se cuvine
Ca martor în această ecuație este menajera filipineză, care susține cele descrise mai sus. De asemenea, filipineza spune că a încercat să remedieze lucrurile, dar nu au fost sorți de izbândă. ”I-am spus: domnule, vă rog, nu mergeţi în dormitor că nu este nimeni înăuntru. Sunt doar eu în casă. A luat și două tablouri de aici de pe perete”, spune menajera. Fostul tenismen susține că a luat doar ce i-a dăruit soției sale în timpul relației și a plecat. Îndată ce Ilie Năstase a ”lua doar ce e al lui”, bona a sunat-o pe Brigitte când a văzut că fostul sportiv ia din ce în ce mai multe articole vestimentare, pantofi, genți scumpe și parfumuri.
Aflată în concediu în afara țării, Brigitte a sunat la 112, petru a reclama spargerea.“Menajera era foarte speriată. Am înțeles că s-a intrat prin geam”, declară aceasta îngrijorată. De altfel, Ilie Năstase recunoaște că a mers acasă la Brigitte, în lipsa ei, dar că nu a luat altceva decât ce era al lui. Tototdată, acesta neagă că a intrat pe fereastră.”Casa e și a mea, cum, să îmi sparg casa mie?!, că nu înțeleg. Ce fereastră…. eu am luat doar ce e al meu…pantofii mei”, spune fostul tenisman.
În prezent, agenții care au fost la fața locului și au luat amprente, au deschis un dosar penal în rem pentru furt. Ilie Năstase urmează să fie audiat, însă rezolvarea cazului are deja o pistă destul de clară. Se pare că imobilul lui Brigitte este dobândit în timpul căsniciei, iar cum bunurile soților sunt comune, polițiștii pot să nu confirme intrarea prin efracție și furtul unor bunuri valoroase.
Scandalurile dintre cei doi sunt fără sfârșit
Cuplul Ilie Năstase si Brigitte Sfăt este unul în care se petrece multă acțiune. Conform celor adunate de atăția ani din presă, cei doi se acuză de infidelitate, divorțează și se împacă și-și varsă gelozia unul altuia în spații publice. Proaspătul lor divorț a fost anunțat de Brigitte pe pagina sa de socializare, punând majoritatea motivelor care au dus la despărțire pe seama temperamentelor lor puternice.”Dragii mei, După cum știți, în februarie am decis să introduc divorțul , iar în tot acest timp am încercat în nenumerate rânduri să reparăm ceea ce nu mai mergea în casnicia noastra. Din pacate, poate și datorită temperamentului nostru puternic, acest lucru nu a fost posibil”, scrie aceasta.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
În același timp, femeia de afaceri a anunțat și că există în viața sa o prezență masculină. ”Drept pentru care, în momentul actual eu am decis să merg pe alt drum și am început o altă relație. Din acest moment Ilie este la fel de liber să își refacă viața. Vreau să îi mulțumesc încă o dată pentru faptul că a fost cel mai magnific barbat din viața mea ,că alaturi de el m am simțit iubita ca o adevarată prințesă și îi doresc sincer sa fie fericit”, declară tot Brigitte, pe contul său de Facebook.