Ilan Laufer l-a atacat pe preşedintele României, Klaus Iohannis, după ce acesta l-a refuzat pentru Ministerul Dezvoltării, iar acum a venit şi reacţia directorului de la Institutul „Elie Wiesel”, Alexandru Florian.
„Am citit declarația de presă a domnului Laufer. Eu cred că este o reacție emoțională a domnului Laufer, care nu se aștepta ca drumul său spre o poziție de demnitate publică să fie frânat brusc. Pe de altă parte, mesajul se înscrie în tonul ridicat al dialogului care este între cele două palate (Cotroceni și Victoria, n.r.) de mai multă vreme. Este o construcție, o speculație a domnului Laufer”, a spus directorul Institutului „Elie Viesel”.
Reacția directorului Institutului „Elie Wiesel” după acuzele lui Laufer la Iohannis
”Atitudinea președintelui României în ceea ce privește memoria victimelor Holocaustului din România a fost recunoscută de o importantă organizație evreiască internațională, American Jewish Committee, care i-a conferit anul trecut și o distincție. Eu consider că este o declarație (cea a lui Ilan Laufer, n.r.) cu mult iz politic și atâta tot, nu trebuie să ne îngrijoreze”, a spus Alexandru Florian, care nu îşi face griji pentru cele spuse de Ilan Laufer.
Laufer a spus că va merge până la CNCD pentru a depune plângere de discriminare: „Prin refuzul unei persoane despre care se ştie că are relaţii foarte bune cu Israel, Iohannis arată că vrea relaţii doar cu Berlinul. Atacurile sunt cu atât mai dureroase cu cât din familia mea au decedat 50 de persoane în perioada Holocaustului. Iohannis a zis că doreşte să plece acest Guvern, dar refuză revocarea a doi miniştri. Preşedintele se foloseşte de orice prilej pentru a submina buna funcţionare a României. Îl rog să aibă curajul să recunoască motivul revocării mele, şi anume cel religios – că sunt evreu. Este etnic german şi are o legătură dubioasă cu Forumul Democrat German. În istoria României, Ceauşescu a vândut evrei. Astăzi am certitudinea că şi preşedintele Iohannis a vândut un evreu român. Nu ştiu cui şi nu ştiu pentru câţi bani. Voi face o sesizare la CNCD”, a explicat acesta.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!