Scandalul momentului în politica românească are noi și noi ramificații. Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, este acuzat că ar fi obligat-o pe directoarea TAROM, Mădălina Mezei, să oprească avioanele care transportau parlamentarii opoziției în ziua votului moțiunii de cenzură. Pentru că a refuzat să facă acest lucru, Cuc a decis să o demită pe șefa TAROM. Mezei a acuzat că decizia vine ca o pedeapsă pentru că nu a ascultat de ordinele politice ale lui Cuc, iar o înregistrare din seara dinaintea moțiunii de cenzură vine să întărească argumentul fostei șefe a TAROM.
Răzvan Cuc recunoaște că s-a întâlnit cu directorul TAROM
Imaginile au fost publicat de cei de la ziuanews.ro și îi arată pe cei doi: Mădălina Mezei și Răzvan Cuc în timp ce discută. Sursa citată precizează că întâlnirea dintre cei doi ar fi avut loc cu o seară înainte de moțiunea de cenzură, iar Mezei susține că atunci Cuc i-ar fi cerut să țină la sol aeronavele TAROM. Întrebat de presă în cadrul unei conferințe, ministrul Transporturilor recunoaște că el este pe imagini:
„Răzvan Cuc, ministrul demis al Transporturilor: Eu mă întâlnesc cu directorii, pot să mă întâlnesc oriunde, nu cred că am o
Jurnalist: De ce ați fost acasă?
Răzvan Cuc: Păi dacă dânsa a zis că vrea să ne întâlnim urgent!
Jurnalist: La ea acasă?
Răzvan Cuc: Nu m-am dus la dânsa acasă, mare atenție…
Jurnalist: Pe stradă?
Răzvan Cuc: Păi pe stradă. Dânsa a venit însoțită de fratele dânsei…”, a fost declarația lui Cuc.
Directorul TAROM confirmă că Răzvan Cuc i-a cerut să țină la sol aeronavele
Întrebată de imaginile care au apărut în presă, Mădălina Mezei a zis „Confirm că eu sunt imagini, dar sunt surprinsă cum au ajuns publice.” De asemenea, fostul director al TAROM a confirmat faptul că „Domnul ministru a venit să facă presiuni asupra mea legat de discuția cu întârzierea curselor pentru deputați. Cred că era aproape de 11 seara, miercuri. Mi-a cerut să întârziem aeronavele mai mult de cinci ore. Înainte am vorbit la telefon și i-am spus că nu este posibil și să nu încerce să facă nicio presiune asupra echipei TAROM pentru că am luat toate măsurile pentru ca aceste avioane să nu fie întârziate”, a spus Mezei la Digi24.ro.
Reamintim că în presă a apărut informația potrivit căreia directorul TAROM, Mădălina Mezei, a fost demisă după ce l-a refuzat pe ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, cel care a cerut ca aeronavele să stea la sol în ziua moțiunii de cenzură. Răzvan Cuc neagă că ar fi demis-o din acest motiv și susține că totul s-a petrecut din cauza modului defectuos în care Mezei s-a ocupat de conducerea companiei.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet