Rareş Bogdan anunţă dezastrul pentru PSD la alegerile prezidenţiale: „Dăncilă nu va atinge 20%”

Dan Suta   
în Stiri mondene
22/07/2019, 13:54
Rareş Bogdan anunţă dezastrul pentru PSD la alegerile prezidenţiale: „Dăncilă nu va atinge 20%”
Rareș Bogdan spune că Dăncilă nu face 20% în primul tur. Sursa foto: Epoch Times

Rareș Bogdan nu dă PSD șanse de trecere a primului tur al alegerilor prezidențiale din 10 noiembrie. Liberalul susține că Dăncilă nu va atinge nici măcar 20% și că această soluție ar fi un dezastru pentru formațiunea de stânga. Fostul realizator al emisiunii „Jocuri de putere” de la Realitatea TV a declarat că Iohannis va câștiga primul tur cu un scor între 34 și 42%.

Rareș Bogdan crede că Iohannis va câștiga alegerile prezidențiale

Bogdan a făcut mai multe previziuni în legătură cu alegerile prezidențiale din acest an, cele mai atipice din istoria recentă a României. Mai mult, europarlamentarul nu crede că există electorat PSD, PMP sau UDMR și a spus că nu crede în ideea că Iohannis ar pierde în turul al doilea în fața lui Dan Barna pentru că liderul USR-PLUS ar fi votat de pesediști.

Rareș Bogdan nu a mai fost atât de vehement cu privire la formațiunea USR. Prezent într-o ediție specială la România TV, liberalul a spus că nu știe dacă electoratul de dreapta se va fragmenta puternic între Barna și Iohannis și a fost pentru prima oară în ultimele două luni când fostul jurnalist nu a fost critic cu candidatul Alianței 2020.

Rares Bogdan crede că Iohannis va câștiga fără probleme primul tur. Sursa foto: evz.ro

Cataramă, atac la cuplul Cioloș-Barna

„Nu există electorat PSD sau PMP sau UDMR. Există români. Români care trebuie să aleagă între doi candidați din turul 2. Președintele va intra în turul 2 cu un scor între 35 și 42% (….) Viorica Dăncilă nu va atinge 20%”, a declarat aseară Rareș Bogdan la postul de știri.

De cealaltă parte, fostul liberal  Viorel Cataramă, a avut câteva cuvinte grele de aruncat la adresa cuplului Cioloș-Barna. „Un comunist, pe nume Dacian Ciolos! Şi, în tandem cu Dan Barna, un neomarxist care luptă împotriva capitalului autohton şi sprijină numai activitatea multinaţionalelor, avem tabloul complet al pericolului uriaş care paşte România în cazul în care aceşti susţinători ai stângii globaliste ar prelua puterea”, a declarat Cataramă la România TV.

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×