Radu Banciu a lansat critici dure la adresa jurnaliștilor care au semnat o petiție către președintele țării prin care au anunțat că nu vor scutire de impozit pentru meseria lor! Cei 13 ziariști au fost puși la zid chiar în timpul emisiunii „Lumea lui Banciu”
Radu Banciu, critici dure la adresa jurnaliștilor care nu vor scutire de impozit pentru meseria lor!
Toți cei 13, spune Radu Banciu, sunt oameni ce câștigă din presă peste media breslei și nu înțeleg preocupările debutanților sau a altor colegi din media.
„Jurnalismul, aflându-se în derivă, ziarele s-au tot închis, posturile de radio dispar, salariile sunt foarte mici, oamenii sunt plătiți aproape de nimic în această meserie, sigur cu excepțiile de rigoare.
„Tolontan, CTP, Cristoiu, oameni cu leafă mare, nababi”
Pe undeva, clasa politică ar fi încercat, prin această propunere legislativă, să-i scutească pe jurnaliști de impozite. Inițial, toată lumea credea că această propunere va fi foarte bine primită în rândul breslei, dar iată că este o opoziție stranie, venită cumva chiar din rândul jurnaliștilor.
Există și un text, destul de subliminal, unul liniar, fără niciun fel de reflexii, scris practic pe genunchi de către un grup de jurnaliști – 13 la număr, printre care Cristian Tudor Popescu, Ion Cristoiu, Adelin Petrișor sau Cătălin Tolontan, care cer, de asemenea, în numele lor, dar și în numele celor care, probabil, n-au apucat să-i contacteze, ca acest proiect legislativ să nu vadă lumina zilei.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Tot așa mergând pe ideea că, pe termen lung, aceasta nu face bine, nu ajută nici angajatorul, nici jurnalistul și nici breasla. (…) S-a născut ideea, spune și Dan Tapalagă, jurnalist la G4Media, că acestă idee a venit ca urmare a discuțiilor cu moguli și cu reprezentanții posturilor care ar avea de câștigat, România TV, Antena 3 și Digi 24.
(…) Iată ce mi se pare mie de comentat aici. În primul rând, acest impozit pe venit este plătit de cei care muncesc, deci nu este un impozit care vine pentru cei care stau acasă.
E o nuanță de talie, totuși, la semnatarii acestui text, pe lângă faptul că sunt, în general, oameni cu leafă mare. Toți oamenii care scriu aici sunt oameni care și-au cam urcat sacii în căruță în presă.
Eu cred că ei, în proporție de 100%, sunt plătiți pe firme, deci nu știu exact ce înseamnă această ultrabirocrație. Mie de asta îmi era groază, nu că iau mai mulți bani la salariu, ci că trebuia să mă duc în toate părțile ca să îmi declar colaborările.
Dacă s-ar promulga această lege, în primul rând, trebuie să știe acești nababi, care au scris textul de mai sus, jurnalistul modest, cel care trăiește de pe o zi pe alta, tehnicianul, care are și el o colaborare la televiziune și una în altă parte, la aprozar sau la Crevedia, că ar scăpa de grija de a face aceste infernale drumuri.
Poate că pentru Ion Cristoiu sau pentru Cristian Tudor Popescu, Cătălin Tolontan, Dan Andronic, care n-a apucat să se semneze aici, sau pentru alții care au firme și n-au grija zilei de mâine nu este o dramă.
Numai că acest argument, că dacă noi primim un cadou venit din cer – nimeni nu s-a gândit niciodată că jurnalistul va scăpa de impozit, dimpotrivă – ideea este că dacă se ajunge în această situație, mulți vor răsufla ușurați.
Scapă de o birocrație extraordinară, nu mai fac toate drumurile și rămân cu câțiva bănuți în plus, ceea ce nu e de neglijat pentru oameni care trăiesc cu 1.500 de lei pe lună. Niciunul dintre cei care scriu aici nu are 1.500 de lei pe lună”, a declarat Radu Banciu.