Băiețelul de 9 ani care și-a ucis bunica nu are „voie” la educație într-un mediu normal, potrivit părinților din diferitele școli în care a încercat să se înscrie. Aceștia se tem de ceeea ce ar putea face și se tem de el în contact cu copiii lor.
Cazul controversat s-a petrecut în vara anului acestuia și continuă să aibă repercursiuni pentru cel mic și nu numai. Băiatul de 9 ani își depune dosarul de înscriere la a treia școală, care de asemenea l-a respins, din cauza revoltelor părinților.
Copilul de 9 ani care și-a ucis bunica, respins de părinții de la școală
Părinții băiețelului de 9 ani care și-a ucis cu un cuțit bunica încă încearcă să-l intergreze în școală. Aceștia sunt la refuzul unei școli pentru a treia oară. Cu toate că micuțul urmează la moment un tratament medicamentos pentru a-și rezolva problemele de hiperactivitate și deficit de atenție, părinții școlilor în care au depus dosarul nu sunt de acord cu prezența lui.
Aceștia au cerut ca inspectoratul să respingă vehement cererea de înscriere. Dacă această condiție nu va fi îndeplinită, copii de la Școala Sfântul Nicolae se vor retrage de la această unitate.
Părinții nu îl vor alături de copiii lor
Mai mulți părinți și-au exprimat aceeași doleanță superiorilor instituțiilor în care îmvață cei mici. Aceștia nu vor sub nicio formă ca băuiatul de 9 ani care și-a omorât bunica să stea alături de copiii lor.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?
„-Cum poţi să îl pui în colectivitate cu atâţia copii care se joacă, se împing, se ceartă, se bat? Se poate întâmpla orice! Noi nu vrem să fim acolo.
Alţi părinţi, deschişi la negocieri, au mers la inspectoratul şcolar să găsească o rezolvare convenabilă pentru toată lumea.
-Să vedem ce putem face astfel încât nici copilul să nu fie privat de nişte drepturi elementare, dar şi copiii noştri să fie în siguranţă”