Proiect de lege important pentru cei care stau la parterul unui bloc de apartamente

Claudiu Ilie   
în Stiri de ultima ora
12/01/2020, 13:31
Proiect de lege important pentru cei care stau la parterul unui bloc de apartamente
Proiect de lege important pentru cei care stau la parterul unui bloc de apartamente *foto: imobiliare.ro

Fostul președinte interimar al PNL, senatorul Alina Gorghiu, a depus un proiect de lege care să înlesnească dreptul proprietarilor de apartamente de la parterul blocului de a-și închide balcoanele.

Astfel, în proiectul de lege se menționează că cei care stau la parter nu vor mai trebui să obțină acordul vecinilor pentru a avea un balcon închis. Cu toate acestea, ei vor trebui să aibă un motiv întemeiat pentru acest lucru.

Proiect de lege pentru ca balcoanele să poată fi închise mai ușor

„În ceea ce privește lucrările de închidere a balcoanele / logiilor ce se află la parterul unui bloc, prin excepție de la punctul 2.5.6. din Anexa nr. 1 la prezenta lege, nu este nevoie de acordul vecinilor dacă lucrările se efectueaza din motive de securitate, de atenuare a efectelor noxelor, zgomotelor, gunoaielor, precum și din orice alte motive intemeiate, relative la siguranța și sănătatea locatarului”, se arată în proiectul de lege.

Cu toate acestea, în proiectul de lege se arată că lucrările trebuie să aibă un motiv întemeiat și nu trebuie să încalce dreptul la liniște al celorlalți vecini: „Prezenta propunere legislativa are ca scop exceptarea de la cerința privind acordul vecinilor, a lucrarilor de inchidere a balcoanelor/logiilor care se afla la parterul blocului.

Totuși, excepția nu este absoluta, ci doar in cazuri bine justificate, cum ar fi motive de securitate, de atenuare a noxelor, gunoaielor, zgomotelor etc. Pe scurt, trebuie sa primeze siguranta și sanatatea locatarului.

Obligativitatea oblinerii acordului vecinilor a fost instituita pentru a-i proteja pe aceștia de diferitele inconveniente care izvorasc din natura lucrarilor, cum ar fl tulburarea liniștii sau orice fel de dezavantaje. Cu toate acestea, cazul invocat in inițiativa este unul special, așa ca ar trebui sa se bucure de un regim juridic special.

Așadar, daca punem in balanța eventualele prejudicii aduse vecinilor ca urmare a inchiderii unui balcon de la parter, cu atingerile aduse siguranței și sanatatii locatarului ca urmare a refuzului acordului vecinilor, este mai mult decat evident care taler se va inclina”, se arată în motivarea inițiativei senatorul PNL Alina Gorghiu.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×