Programul Prima Casă, încotro? Un specialist explică efectele desființării acestuia

Dan Suta   
în Stiri de ultima ora
21/01/2020, 20:18
Programul Prima Casă, încotro? Un specialist explică efectele desființării acestuia
Programul Prima Casă ar putea fi desființat. Sursa foto: captură Antena 3

Un specialist explică efectele desființării programului Prima Casă, după ce în spațiul public au apărut tot felul de informații cu privire la acest subiect.

Programul Prima Casă și efectele desființării acestuia

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a lăsat să se înțeleagă că programul Prima Casă nu va mai funcționa pe viitor, ori cel puțin câtă vreme este el la butoane.

Profesorul Florin Dobre de la Academia de Studii Economice a explicat pentru dcnews.ro ce efecte va avea desființarea acestui program.

„Este nevoie de programul Prima Casă în România anului 2020, din punctul meu de vedere. Dacă va dispărea sau nu este o decizie politică, însă nicio decizie nu trebuie luată înainte de a se evalua impactul pe care îl poate avea atât în piaţa imobiliară, cât şi în capacitatea de a achiziţiona o locuinţă a unor grupuri vulnerabile”; 

„Pe termen scurt, ar putea fi înregistrată pe piaţa imobiliară o diminuare a preţului, dar din punctul meu de vedere ar fi o diminuare de moment, cu o capacitate de reglare a pieţei în câteva luni, când se vor stabili noi instrumente sau pachete de produse de creditare pe care să le ofere băncile pentru a acoperi această nevoie”.

Declarațiile lui Cîțu, privite cu îngrijorare

Profesorul de la ASE mai spune că este un mare risc asociat cu capacitatea de finanțare. În jur de 15% din firmele din țara noastră au capacitatea de a fi finanțate, însă situația pentru persoanele fizice s-ar complica și mai mult pe viitor.

Românii cu venituri mici sunt cei mai expuși riscului la contractarea unui împrumut pentru că nu mai are o contraofertă din partea statului care garantează creditul, așa cum s-a întâmplat cu Prima Casă.

„Sunt două lucruri. Deja plafoanele pentru 2020 sunt acolo, ne uităm la el dacă face beneficii în societate aşa cum este el structurat astăzi, este un program care a apărut când economia avea nevoie de susținere, astăzi economia nu este în criză, deci nu știm dacă mai e nevoie în această formă”, este declarația lui Cîțu care a îngrijorat pe toată lumea.

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles