ANM anunță vreme capricioasă pentru săptpmâna 11-17 februarie. După ce în prima zi a săptămânii vom înregistra temperaturi de primăvară, vremea se va răci la mijlocul săptămânii, iar pe final temperaturile vor intra în linia normală pentru această perioadă. Vom avea vreme capricioasă în această săptămână, în care vom trece de la soare la lapoviță și nisoare, dar și temperaturi scăzute.
Luni vom avea parte de o zi călduroasă, ca de primăvară în toată țara, „Vremea va fi caldă. În vestul, centrul și nordul țării înnorările se vor accentua treptat și aria precipitațiilor, în general moderate cantitativ, se va extinde. Acestea vor fi sub formă de ploaie ziua, cu tendință de transformare în lapoviță și ninsoare, mai ales în a doua parte a nopții, iar la munte vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă. În restul teritoriului cerul, variabil ziua, se va înnora spre seară și noaptea, când local vor fi precipitații slabe, îndeosebi ploi.”, conform ANM.
Prognoza meteo în săptămâna 11-17 februarie
Săptămâna 11-17 februarie începe cu vreme caldă în toată țara. Luni soarele va fi prezent peste tot, iar temperaturile vor avea valori mult peste cele normale pentru această perioadă. Cerul va fi senin în mare parte din țară, iar precipitațiile vor apărea doar izolat sub formă de ploaie. Se va înnora spre seară și noaptea, când local vor fi precipitații slabe, îndeosebi ploi. Vântul va avea intensificări locale în majoritatea regiunilor. Marți vremea începe să se răcească, fenomen care va continua și în cursul zilelor de miercuri și joi. Spre finalul săptămânii se încălzește, iar temperaturile încep să crească din nou în toată țara, începând de vineri până duminică, conform ANM.
Vremea în săptămâna 11-17 februarie în București
În București în săptămâna 11-17 februarie cea mai călduroasă zi este chiar luni, când maxima atinge 12 grade Celsius. Cerul va fi partial înnorat, iar precipitațiile vor apărea marți în Capitală. Pe parcursul întregii săptămâni maximele se vor păstra constante în jurul valorii de 6 grade. Minima, pe timpul nopții va ajunge la -3 grade Celsius. În weekendul viitor vremea se va menține normală pentru această perioadă.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Vremea în săptămâna 11-17 februarie în Cluj-Napoca
Vremea în Cluj în săptămâna 11-17 februarie se va răci ușor. Luni temperaturile vor înregistra valoarea maximă de 9 grade Celsius, dar vor apărea și precipitațiile sub formă de ploaie. Marți acestea vor lua aspect de lapoviță sau chiar ninsoare. De miercuri clujenii vor scăpa de precipitații, conform ANM, iar vremea se va păstra cu maxime între 2 și 5 grade Celsius pe parcusul întregii săptămâni. Cerul va fi înnorat, iar minima va coborî la – 3 grade Celsius.
Vremea în săptămâna 11-17 februarie în Iași
Vremea în săptămâna 11-17 februarie în Iași este una normală pentru această perioadă. Ziua de luni este una caldă, dar cu un cer înnorat și cu șanse de precipitații. Maxima de luni atinge valoare de 8 grade Celsius, iar în ziua de marți se răcește și apar precipitațiile sub formă de lapoviță și ninsoare. De miercuri ieșenii scapă de precipitații, dar vremea va rămâne rece cu maximele zilelor până la sfârșitul săptămânii în jurul valorii de două grade.