Administrația Națională de Meteorologie a transmis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, iar veștile nu sunt printre cele mai bune, întrucât iarna se pregătește ușor, dar sigur să-și intre în drepturi. Temperaturile vor continua să scadă semnificativ în cea mai mare parte a țării, iar precipitațiile își vor face din nou apariția. Totodată, gerul năprasnic va favoriza apariția ninsorilor, mai ales în zonele de munte.
Temperaturile vor scădea dramatic în primele zile ale lunii decembrie
În perioada 25 – 30 noiembrie, vremea se va încălzi ușor, astfel încât temperaturile maxime vor ajunge, în medie, la 15 grade Celsius. Începănd cu data de 1 decembrie și până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, însă, valorile termice vor înregistra scăderi dramatice, ajungând chiar și până la -12 grade în unele regiuni. Maximele termice se vor situa, în medie, între 2 și 6 grade, iar probabilitatea va crește semnificativ, creând condițiile favorabile depunerii de polei.
La munte va ninge și va ploua în prima parte a lunii decembrie, urmând ca vremea să se mai îndrepte spre sfârșitul intervalului prognozat, când soarele va putea fi zărit din nou pe cer. Cu toate acestea, frigul va continua să-și facă simțită prezența, pentru că valorile termice nu vor înregistra creșteri notabile până spre sfârșitul perioadei prognozate.
Ne așteaptă cea mai aspră iarnă din ultimii 30 de ani
În cea de-a doua jumătate a lunii decembrie vom simți din plin urmările celei mai aspre ierni din ultimele trei decenii, avertizează meteorologii. Mai concret, țara noastră va fi afectată de întâlnirea unui anticiclon puternic ce vine dinspre nord-estul continentului cu un ciclon mediteranean. Intersectarea acestor fenomene va crea condițiile prielnice pentru un viscol cum nu s-a mai văzut de foarte multă vreme, în special în regiunile sudice.
Totodată, a fost semnalată o încălzire stratosferică la nivelul Siberiei, ceea ce înseamnă că trebuie să ne așteptăm la ninsori abundente pe întreg teritoriul României. În ceea ce privește valorile termice, acestea ar putea ajunge până la -20 grade Celsius.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?