Agenția Națională de Meteorologie a emis o prognoză meteo specială pentru Capitală. Meteorologii anunță că începând de sâmbătă, 28 decembrie, vor începe să cadă primii fulgi de nea, iar maximele vor scădea de la o zi la alta.
Ninsoare în București începând de sâmbătă, 28 decembrie
Meteorologii au pregătit o prognoză specială pentru București și au anunțat că în acest weekend, 28- 29 decembrie, vor începe să cadă precipitații sub formă de ninsoare. Așadar, începând de sâmbătă, 28 decembrie, vor cădea primii fulgi de nea.
„Cerul va avea înnorări și temporar vor fi precipitații, cu precădere în a doua parte a zilei de sâmbătă (28 decembrie) și pe parcursul zilei de duminică (29 decembrie). Acestea vor fi la început mixte, apoi mai ales sub formă de ninsoare” anunță ANM, relatează dcnews.ro.
Temperaturile vor scădea treptat de la o zi la alta
Totodată, ANM a mai anunțat că temperaturile maxime vor scădea treptat de la o zi la alta. Prin urmare, maximele vor fi cuprinse în prima zi de weekend, sâmbătă, 28 decembrie, între 4 și 6 grade Celsius.
De asemenea, și duminică temperaturile vor fi mici. Maximele se vor încadra între 1 și 3 grade, în timp ce temperaturile minime vor fi cuprinse între -2 și 0 grade Celsius.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
„Vântul va sufla slab și moderat (viteze la rafală de până la 25…30 km/h). Valorile de temperatură vor marca o scădere de la o zi la alta. Astfel, maxima de sâmbătă (28 decembrie) va fi de 4-6 grade, iar cea de duminică (29 decembrie) de 1-3 grade. Temperaturile minime vor fi de -2…0 grade”, avertizează meteorologii.
Cod galben de ninsori și viscol în mai multe zone din România
ANM a emis și un cod galben de ninsori însemnate cantitativ și viscol valabil în perioada vineri, 27 decembrie, ora 22:00 – duminică, 29 decembrie, ora 20:00.
În acest interval în Carpații Meridionali și de Curbură va începe să ningă încă de astăzi. Fulgii de nea vor continua să cadă sâmbătă dimineață, 28 decembrie, în cea mai mare parte a Moldovei unde se va depune un strat de zăpadă, local consistent.
De asemenea, vântul va avea intensificări care vor atinge la rafală 50-55 km/h, iar pe crestele montane vântul va depăși 70-80 km/h. În zonele montane zăpada va fi viscolită și spulberată.