Administraţia Naţională de Meteorologie a făcut publică prognoza meteo pentru intervalul 03-16 februarie.
Vremea va fi caldă în următoarele săptămâni
Temperaturile se vor menţine peste normalul perioadei în întreaga ţară. De Sfântul Valentin, vremea se anunță caldă în toate regiunile.
Prognoza meteo pe regiuni:
BANAT
În primele două zile, vremea va fi caldă, cu o medie a temperaturilor maxime de 10…12 grade și a celor minime de 5…7 grade, apoi se va răci. Prin urmare, în perioada 5-9 februarie, regimul termic se va situa în jurul mediilor specifice, cu valori diurne în medie de 2…4 grade și minime cuprinse în general între -6 și -2 grade.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
În cea de a doua săptămână tendința temperaturilor va fi de creștere ușoară și treptată, astfel încât spre finalul intervalului media maximelor va tinde spre 10…12 grade, iar a celor minime până în jurul a 2 grade. Precipitații moderate și local însemnate cantitativ se vor semnala în perioada 3-5 februarie, iar în restul intervalului acestea vor fi slabe și vor apărea doar trecător și pe spații mici.
|
CRIŞANA
În zilele de 3 și 4 februarie, vremea va fi caldă, cu o medie a temperaturilor diurne de 8…10 grade și a celor nocturne de 4…6 grade, apoi, în perioada 5-9 februarie, se va răci, iar regimul termic se va situa în jurul mediilor specifice, cu valori maxime în medie de 1…4 grade și minime cuprinse între -8 și -2 grade.
În cea de a doua săptămână tendința temperaturilor va fi de creștere ușoară și treptată, astfel încât spre finalul intervalului media maximelor va tinde spre 10…12 grade, iar a celor minime până în jurul valorii de 1 grad. În 3 și 4 februarie se vor semnala precipitații moderate, respectiv însemnate cantitativ, în timp ce în restul intervalului, acestea vor fi slabe și vor apărea doar trecător și pe arii restrânse.
TRANSILVANIA
În primele două zile, vremea va fi caldă, cu o medie a temperaturilor maxime de 6…8 grade și a minimelor de 2…3 grade, apoi se va răci. Prin urmare, în perioada 5-9 februarie, regimul termic se va situa în jurul mediilor specifice, cu valori diurne cuprinse, în medie, între -2 și 2 grade și minime în general între -12 și -6 grade.
În cea de a doua săptămână tendința temperaturilor va fi de creștere ușoară și treptată, astfel încât spre finalul intervalului media maximelor va tinde spre 7…9 grade, iar a celor minime până în jurul valorii de -2 grade. Precipitații moderate și local însemnate cantitativ se vor semnala în perioada 3-5 februarie, iar în restul intervalului acestea vor fi slabe și vor apărea doar trecător și pe spații mici.
MARAMUREŞ
În zilele de 3 și 4 februarie vremea va fi caldă, cu o medie a temperaturilor diurne de 6…9 grade și a celor nocturne de 3…5 grade, apoi, în perioada 5-9 februarie, se va răci, iar regimul termic se va situa în jurul mediilor specifice, cu valori maxime, în medie, de -2…2 grade și minime cuprinse în general între -10 și -4 grade.
În cea de a doua săptămână tendința temperaturilor va fi de creștere ușoară și treptată, astfel încât spre finalul intervalului media maximelor va tinde spre 7…8 grade, iar a celor minime până în jurul valorii de 0 grade. În zilele de 3 și 4 februarie se vor semnala precipitații însemnate cantitativ, în timp ce în restul intervalului, acestea vor fi slabe și vor apărea doar local.
MOLDOVA
Vremea va fi caldă în primele două zile, cu o medie regională a temperaturilor maxime de 8…10 grade și a celor minime de 2…4 grade, apoi se va răci. În perioada 5-9 februarie, regimul termic se va situa în jurul mediilor specifice, cu valori diurne cuprinse, în medie, între -2 și 2 grade și minime în general între -10 și -4 grade.
În cea de a doua săptămână tendința temperaturilor va fi de creștere ușoară și treptată, astfel încât spre finalul intervalului media maximelor va tinde spre 9…10 grade, iar a celor minime până în jurul valorii de 0 grade. Precipitații moderate și local însemnate cantitativ se vor semnala în zilele de 4 și 5 februarie, iar în restul intervalului acestea vor putea apărea trecător și pe arii restrânse.
DOBROGEA
În zilele de 3 și 4 februarie, vremea va fi deosebit de caldă, cu o medie a temperaturilor diurne cuprinsă între 10 și 14 grade și a celor nocturne între 4 și 6 grade, apoi, în perioada 5-9 februarie, se va răci, iar regimul termic se va situa în jurul mediilor specifice, cu valori maxime, în medie regională, de -2…2 grade și minime cuprinse în general între -6 și -2 grade.
În cea de a doua săptămână tendința temperaturilor va fi de creștere ușoară și treptată, astfel încât spre finalul intervalului media maximelor va tinde spre 9…10 grade, iar a celor minime spre 2…3 grade. În zilele de 3 și 4 februarie se vor semnala precipitații moderate cantitativ, în timp ce în restul intervalului, acestea vor putea apărea trecător și pe arii restrânse.
MUNTENIA
Vremea va fi deosebit de caldă în primele două zile, cu o medie a temperaturilor maxime cuprinsă între 11 și 15 grade și a celor minime în jurul a 4 grade, apoi se va răci. Prin urmare, în perioada 5-9 februarie, regimul termic se va situa în jurul mediilor specifice, cu valori diurne în medie cuprinse între 0 și 5 grade și minime în general între -8 și -4 grade.
În cea de a doua săptămână tendința temperaturilor va fi de creștere ușoară și treptată, astfel încât spre finalul intervalului media maximelor va tinde spre 11…12 grade, iar a celor minime spre 0 grade. Precipitații moderate cantitativ se vor semnala în zilele de 4 și 5 februarie, iar în restul intervalului probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi redusă.
OLTENIA
În zilele de 3 și 4 februarie, vremea va fi deosebit de caldă, cu o medie a temperaturilor diurne cuprinsă între 10 și 14 grade și a celor nocturne între 3 și 5 grade, apoi, în perioada 5- 9 februarie, se va răci, iar regimul termic se va situa în jurul mediilor specifice, cu valori maxime în medie de 2 și 5 grade și minime cuprinse în general între -8 și -4 grade.
În cea de a doua săptămână, tendința temperaturilor va fi de creștere ușoară și treptată, astfel încât spre finalul intervalului media maximelor va tinde spre 11…12 grade, iar a celor minime până
în jurul valorii de 0 grade. În 3 și 4 februarie se vor semnala precipitații moderate, respectiv în general slabe cantitativ, iar în restul intervalului probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi redusă.
LA MUNTE
În primele două zile, media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 2 grade, iar a celor minime între -2 și 0 grade. Apoi, vremea se va răci semnificativ, astfel încât în perioada 5-9 februarie se vor înregistra, în medie, valori termice diurne cuprinse între -8 și -4 grade și nocturne, în general, între -14 și -10 grade.
În cea de a doua săptămână tendința temperaturilor va fi de ușoară creștere, astfel încât spre finalul intervalului media maximelor va tinde spre 0…2 grade, iar a celor minime până în jurul valorii de -4 grade. Precipitații moderate și local însemnate cantitativ se vor semnala între 3 și 6 februarie, iar în restul intervalului acestea vor fi slabe și pe arii mai restrânse.
Cod galben de vânt şi precipitaţii în 27 de judeţe, până la ora 23:00
ANM a emis o atenționare de ultimă oră de cod galben, ce vizează 27 de județe din țară, valabilă până la ora 23:00.
Judeţele care se vor afla sub atenționare cod galben sunt: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.
Astfel, în intervalul orar 10:30 – 23:00, la munte, vântul va prezenta intensificări, îndeosebi la altitudini mari unde rafalele vor depăși 90…100 km/h, iar precipitațiile vor fi predominant sub formă de ninsoare. În restul zonei montane vor fi mai ales ploi, iar în nord-vestul și centrul țării va ploua. Cantitățile de precipitații vor depăși 20…25 l/mp și izolat 40…50 l/mp..