Adminsitrația Națională de Meteorologie a comunicat prognoza meteo pentru ziua de luni, 28 octombrie 2019, iar veștile sunt cât se poate de bune. Chiar dacă ne aflăm în plină toamnă, vremea se menține frumoasă în cea mai mare parte a teritoriului, astfel încât ne vom putea bucura din plin de razele soarelui
Cum va fi vremea luni, 28 octombrie
În debutul săptămânii ne așteaptă o zi plăcută, cu cer parțial senin în majoritatea regiunilor țării și vânt care va sufla slab până la moderat, cu precădere în sudul Olteniei și vestul Banatului. În ceea ce privește valorile termice, acestea vor fi cuprinse între 7 și 21 grade Celsius.
Vremea în București
În Capitală, ziua de luni aduce vreme frumoasă, cer parțial noros și șanse minime de a avea parte de stropi de ploaie. Totodată, mercurul din termometre va indica valori cuprinse între 7 și 19 grade Celsius, iar umiditatea va atinge pragul de 78%.
Vremea în Iași
Locuitorii din Iași se vor putea bucura de razele soarelui, pentru că vremea se anunță prietenoasă, cu cer parțial senin și vântul va sufla slab, cu o viteză de 8 km/h, iar valorile termice se vor situa în jurul valorilor de 9 și 16 grade Celsius. Umiditatea va atinge pragul de 80%.
Vremea în Brașov
În Brașov, vremea se anunță plăcută, cu un cer senin și șanse minime să apară stropi de ploaie. Vântul va sufla slab, cu o viteză de 5 km/h, iar mercurul din termometre se va situa în jurul valorilor de 7 și 18 grade Celsius. Totodată, umiditatea va ajunge la 59%.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Vremea în Cluj-Napoca
În Cluj Napoca, cerul va fi parțial noros, cu șanse minime să cadă vreun strop de ploaie. Vântul va sufla cu o viteză de doar 8 km/h, iar valorile termice se vor situa între 7 și 21 grade Celsius. Umiditatea va atinge pragul de 55%.
Vremea în Constanța
Pe litoral, cerul va fi parțial noros, cu doar 10% șanse de apariție a precipitațiilor. Vântul va sufla slab până la moderat, cu o viteză de 14 km/h, iar valorile termice se vor situa între 9 și 17 grade Celsius, în vreme ce umiditatea va atinge pragul de 78%.