PRO TV a primit o amendă usturătoare din partea CNA pentru anumite scene din serialul Vlad. Este vorba despre câteva secvențe de tortură care nu au picat tocmai bine celor de la Consiliul Național al Audiovizualului.
PRO TV, amendă pentru scenele de tortură din serialul Vlad: „Impactul este foarte mare”
Amenda primită este de 7.500 de lei și, potrivit paginademedia.ro, sancțiunea este dată pentru o secvență din serial în care un personaj primește șocuri electrice, ud leoarcă.
Membrii CNA au considerat că scenele difuzate în prime-time, la o oră accesibilă pentru minori, i-ar fi putut afecta emoțional pe copii.
„Consider că este un derapaj. Înteleg că la 12 ani și o zi e perfect ca un copil să asiste la astfel de scene. Probabil nu știți ce se întâmplă cu un om ud care primește șocuri electrice. Nu, n-ar trebui ca la 12 ani să fii expus la așa ceva, la 15 ani”, susține Radu Herjeu de la CNA.
„Trebuie luată în calcul și recidiva (serialul a mai fost amendat în trecut pentru niște scena de viol). De asemenea, trebuie luată în calcul audiența. Impactul unor astfel de scene, chiar și 80 de secunde, este foarte mare”, a mai spus Herjeu.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Cum se apără postul de televiziune: „Nu sunt vizibile momentele de tortură”
Potrivit legislației, programele interzise copiilor sub 15 sau 18 ani se pot difuza doar în intervalul orar cuprins între 23:00 și 06:00.
„Vlad este un serial de ficțiune și are marcajul 12. Din punctul nostru de vedere nu sunt vizibile momentele de tortură, ci reacțiile personajelor”, se apără Roxana Popescu de la PRO TV.
Producătorii serialului Vlad sau postul de pe Pache Protopopescu pot contesta în instanță amenda primită din partea Consiliului Național al Audiovizualului.
Nu se știe dacă sancțiunea celor de la CNA a venit din partea membrilor forului ori dacă au primit o sesizare de la vreun telespectator.