Frumoasa Ioana Filimon a părăsit emisiunea Ferma, difuzată de Pro TV, după ce a fost învinsă la duel de buna ei prietenă, Diana Belbiță. Cele două au fost trimise la duel de către ferimierul șef, Otniela, pe care nimeni nu prea o mai agrează în Fermă.
Ioana Filimon a fost eliminată de la Ferma, dar a plecat cu zâmbetul pe buze
Cele două au fost nevoite să treacă prin mai multe probe.Au fost nevoite să-și folosească picioarele pentru a construi o piramidă din cuburi de lemn, apoi au tras cu arcul, dar s-au întrecut și la un test de cunoștințe generale. La sfârșitul competiției, Mihaela Rădulescu s-a apropiat de Ioana Filimon și a îmbrățișat-o. Atunci a anunțat prezentatoarea emisiunii cine a părăsit competiția, și anume Ioana Filimon. Ioana a mai fost eliminată o dată din competiție de Geanina Ilieș. Ulterior, Ioana Filimon a revenit la Ferma.
”Vă mulțumesc încă o dată. A fost o adevărată onoare să fiu aici și să vă cunosc. Când am revenit în competiție, targetul meu a fost să devin fermier șef și l-am realizat. Mă bucur că a învățat atâtea lucruri, să mulg vaca, să tai lemne, sunt mândră de mine că nimeni nu mă poate întrece la dueluri câștigate. Sunt campioana duelurilor câștigate.

Ioana Filimon rămâne campioana duelurilor câștigate
Cel mai urât moment a fost atunci când am avut cearta cu Brigitte, Cea mai apropiată persoană a fost Moroșnu, care mi-a fost alături și la bine, și la rău. Când am să ajung acasă, am să închin un pahar în cinstea fermierilor”, a spus Ioana Filimon.
Fosta miss România și-a luat la revedere de la prietena ei, Diana Belbiță, apoi de la ceilalți concurenți. „Mi-aș fi dorit să rămână Ioana. Ioana a avut cinci dueluri de eliminare, iar Belbiță a avut două”, a comentat Florin Pastramă după duelul celor două. „Este o victorie de adevărat campion, s-a bucurat în liniște. Ioana e prima concurentă care pleacă cu zâmbetul pe buze”, a spus Cătălin Zmărăndescu.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ia-ți prima de meci de la MaxBet! Bonus de bun venit 3 în 1: 1000 lei sport + 444 rotiri gratuite + 50 lei la loterii