Mai ceva ca în China! Ministerul Apărării Naționale construiește un spital în numai 5 zile, iar primele imagini au apărut pe Internet. Spitalul ridicat de armată este unul făcut însă din containere și va găzdui cazurile ușoare și medii de coronavirus.
Au apărut imagini de la spitalul pe care Armata îl va construi în 5 zile
Lucrările la spital au început în curtea Institutului „Ana Aslan” din Otopeni. Spitalul mobil containerizat ar urma să fie gata în cinci zile și va avea în compunere corturi medicale și containere care cuprind, printre altele, unități de triaj, laborator, radiologie, sterilizare, zonă de decontaminare.
Lucrările la spitalul mobil au început miercuri, unitatea va fi operațională administrativ în cinci zile, însă din punct de vedere medical va fi gata după parcurgerea etapelor de autorizare și acreditare.
Spitalul va fi construit în Institutul Ana Aslan din Otopeni
Joi forțe si mijloace puse la dispoziție de Batalionul 96 Geniu din Bucureşti au executat lucrări de amenajare genistică a unui teren, în timp ce s-a declanșat deplasarea formațiunii medicale ROL 2 de la sediul Bazei 2 Logistică ”Valahia” din Ploiești către Institutul ”Ana Aslan” din București.
Această unitate spitalicească a mai fost instalată pentru situaţii reale doar o singură dată, tot în incinta spitalului Ana Aslan, în anul 2015, atunci fiind pregătit pentru eventuale cazuri de Ebola, însă nu a fost cazul în România.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Dacă numărul infecțiilor cu coronavirus va exploda și în țara noastră, cum a făcut-o în Italia și Spania, toate spitalele din Capitală vor fi folosite pentru tratarea pacienților. Recent, spitalul Colentina a fost transformat în spital COVID-19.
Decizia Ministerului Sănătății de a transforma Spitalul Colentina în spital COVID-19 vine după ce numărul de cazuri de coronavirus din țara noastră a crescut, astfel că în acest moment ne aflăm în scenariul al treilea.
Interesant este faptul că ceilalți pacienți nu au fost mutați, ci vor fi ținuți în spital până se vor externa, potrivit lui Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătății.