Primele imagini de la “Insula Iubirii”, sezonul 5! Cine sunt ispitele

Victor Anghel   
în Stiri mondene
10/12/2018, 09:21
Primele imagini de la “Insula Iubirii”, sezonul 5! Cine sunt ispitele GALERIE FOTO
Primele imagini de la “Insula Iubirii”, sezonul 5! Cine sunt ispitele

Sezonul 4 de la “Insula Iubirii”, unul cu povești de dragoste dintre cele mai efervescente de până acum, s-a încheiat și pentru prima dată în istoria show-ului de la Antena 1, filmările pentru următorul au început imediat ce foștii concurenți au părăsit Thailanda. Astfel, deja au apărut primele imagini din sezonul 5 de la “Temptation Island – Insula Iubirii”.

Douăsprezece ispite, printre care Mircea Moldovan și Ionuț Gojman, așteaptă cuplurile care au acceptat să trăiască pe insula tentațiilor un test dintre cele mai sincere. Vă reamintim că Ionuț Gojman a fost concurent în cel de-al patrulea sezon de la “Insula Iubirii”, însă, pe când își testa relația cu fosta iubită, Mirela Banias, el le-a spus producătorilor emisiunii de la Antena 1 că își dorește să treacă de cealaltă baricadă: a ispitelor.

Au apărut primele imagini de la Insula Iubirii, sezonul 5
Au apărut primele imagini de la Insula Iubirii, sezonul 5

Informații despre noile cupluri de la “Insula Iubirii”, sezonul 5

Imediat ce veți da play videoclipului de mai jos, veți recunoaște cele două ispite masculine de la “Temptation Island – Insula Iubirii”, sezonul 5 și, totodată, veți afla câteva informații despre cuplurile care au fost alese ca să trăiască testul suprem al dragostei în Thailanda.

“Eu sunt un om simplu care s-a îndrăgostit de o divă, nu, până la urmă? Asta e!”, “Chiar nu mă așteptam așa… mai ales din prima zi!”, “Există dragoste la prima vedere!”, “Pot să bag mâna în foc pentru el! V-am zis de la început.”, “Am simțit nevoia s-o pup, s-o iau în brațe, s-o țin de mână…”“Eu am venit aici să mă îndrăgostesc” sunt șase dintre replicile concurenților de la “Insula Iubirii”, sezonul 5.

Una dintre concurentele din noul sezon de la “Temptation Island – Insula Iubirii” recunoaște că e atrasă de Mircea Moldovan: “Reporter: Care este ispita de care te-ai atașat tu cel mai mult?”“După cum se vede, de Mircea”.

Deocamdată, nu se știe când va rula la TV primul episod din “Temptation Island – Insula Iubirii”, sezonul cinci.

“Insula Iubirii”, o emisiune-test pentru relațiile de dragoste

“Temptation Island – Insula Iubirii” aduce telespectatorilor povești de viață incredibile, noi ispite și situații complet neașteptate și nemaintâlnite în sezoanele anterioare. Emisiunea care este difuzată pe Antena 1este prezentată de Radu Vâlcan.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×