Deputatul Mircea Banias a devenit al treilea parlamentar care a fost găsit infectat cu coronavirus, după senatorul Vergil Chițac și deputatul Lucian Heiuș, ambii colegi de-ai săi liberali. Banias s-a arătat șocat de faptul că a fost testat pozitiv, mai ales în contextul în care nu avea niciun simptom. El a explicat însă că cel mai probabil virusul s-a transmis când a fost prezent de 8 martie, la Constanța, la Ziua Femeii.
Mircea Banias, al treilea parlamentar cu coronavirus, explică cum a contactat virusul
Deputatul a oferit un interviu în Libertatea unde explică faptul că nu ar fi știut niciodată că are acest virus, dacă nu ar fi făcut testarea înaintea votului de învestitură pentru cabinetul Orban:
„Nu am avut niciun simptom, am văzut că sunt tot felul de opinii, dar eu chiar sunt sincer. Nu am avut niciun simptom şi, dacă nu făceam testul la Parlament, sâmbătă, nu ştiam că am acest virus în mine”, a mărturisit deputatul.
Parlamentarul se află în prezent internat la Spitalul din Constanța, unde i s-a repetat testul de coronavirus și urmează să primească un tratament.
El a explicat că nu a plecat în străinătate și că nici nu s-a întâlnit cu senatrul Vergil Chițac, colegul său de filială și primul parlamentar care a fost depistat pozitiv cu Covid-19:
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
„Nu m-am întâlnit cu nimeni despre care să fi aflat că are acest virus. Mi-au repetat testul aseară, aştept rezultatul şi urmează să îmi dea un tratament. Aştept să mă fac bine şi să merg acasă”, a afirmat parlamentarul.
Mircea Banias trebuie să numere toate persoanele cu care a intrat în contact
Mircea Banias a mai spus că soţia s-a testat şi ea, şi urmează să primească rezultatul:
„Acum se face ancheta epidemiologică, trebuie să îmi amintesc toate persoanele cu care am intrat în contact în ultima perioadă. Să sperăm că nu este nimeni contaminat”, a spus Banias.
Întrebat dacă a participat la adunări cu mai multe persoane, liberalul a spus: „Am fost la Ziua Femeii, la PNL Constanţa, chiar pe 8 martie. Erau multe doamne acolo, am stat vreo jumătate de oră şi am plecat”.
Mircea Banias este unul dintre cele 184 de cazuri de îmbolnăvire la nivel național.