Emisiunea ”Visuri la cheie”, sifuzată pe PRO TV, a avut parte de o premieră! O fetiță și bunicuța ei au primit o casă care a fost construită din temelie. Membrii echipei de vis: Corneliu Ulici, Adela Pârvu, Cristina Joia, Ciprian Vlaicu și Valentin Ionașcu, le-au îndeplinit celor două cea mai mare dorință. Iar, premiera nu a fost numai pentru fetiță și bunicuța ei, ci și pentru întreaga echipă a emisiunii.
Aceștia au construit o locuință de la zero pentru prima dată după 5 sezone în care au tot bucurat oamenii refăcându-le casele. Povestea bunicii și a nepoatei ei a impresionat toți oamenii prezenți, astfel, arhitectul echipei a donat terenul pe locul căruia a fost construită locuința.
”Visuri la cheie” a avut parte de o premieră!
Și, după cum și după ploaie iese soarele, așa a fost și în cazul celor două care-și împart greutățile. Însă, care este povestea acestora? Alex este orfană de ambii părinți.Tatăl ei a murit când fata avea doar un an de zile, iar mama a fost ucisă de un bărbat care o dorea. Acesta, a urmărit-o până la serviciu, într-o dimineață și, în pofida refuzurilor ei de a nu-i împărtăși dragostea, și a omorât-o cu sânge rece.
Din acel moment, fetița a rămas în grija bunicii care a ocrotit-o, iubit-o. Fata a crescut, iar acum este un exemplu de urmat. Acum, chiar dacă duce o viață plină de lipsuri, realizează că trebuie să se bucure de ce are pentr a merge mai departe.
Fata este un exemplu de urmat: ”Trebuie să mă bucur de ceea ce am și să merg înainte”
https://www.youtube.com/watch?v=9mftr1-h1Ew
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!
”Trebuie să mă bucur de ceea ce am și să merg înainte, pentru că viața este scurtă și merită trăită”, a spus fata în cadrul emisiunii. Pe lângă visul de a avea o casă, Alex, pe numele ei, își dorește să urmeze cursuri de actorie. Întrebată despre cum și-ar dori să arate camera ei de către membrii show-ului, fata a avut un răspuns modest. Aceasta își dorea doar să aibă camera ei, în ciuda faptului că îi este frică să doarmă singura; frică ce vine din cauza omului care a ucis-o pe mama ei. Printre emisiunile celebre ale postului PRO TV se află și Ninja Warrior, un concurs sportiv de mare valoare.