Din totalul de 1.029 de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus confirmate până în momentul de față pe teritoriul țării noastre, 24 de persoane și-au pierdut viața, iar bilanțul tinde să capete proporții dramatice pe zi ce trece. În aceste condiții, specialiștii fac eforturi uriașe pentru a sprijini autoritățile în încercarea de a stopa răspândirea bolii.
Cercetătorii Politehnicii București au descoperit un nou tip de dezinfectant
Așa se face că în tot scenariul sumbru cu care ne confruntăm în aceste zile se întrevăd și unele vești bune, dătătoare de speranțe. Un astfel de exemplu vine din partea cercetătorilor din cadrul Universității Politehnica București (UPB), care au reușit să inventeze un nou tip de dezinfectant împotriva COVID-19.
Anunțul a fost făcut chiar de rectorul instituției, Mihnea Costoiu, printr-un mesaj publicat pe rețelele de socializare. Potrivit acestuia, dezinfectantul respectiv poate fi produs extrem de rapid în cantități uriașe și are un impact redus asupra mediului.
Mesajul rectorului Politehnicii București
„Cercetătorii Universității Politehnica din București (UPB) au inventat un nou tip de dezinfectant eficient împotriva COVID-19. Soluția este bazată pe produsul BLUE, dezvoltat în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, Marine Research București și Biotehnos București.
Noul dezinfectant poate fi produs rapid în cantități mari și are impact redus asupra mediului – calități pe care majoritatea produselor comerciale încă nu le-au dezvoltat.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Transmit mulțumiri echipei din cadrul Facultății de Chimie Aplicată şi Ştiința Materialelor, care a creat acest produs inovator, pentru că demonstrează, încă o dată, că UPB este o instituție inovatoare dedicată societății.
Felicitări echipei formată din: prof. dr. ing. Daniela Simina Ştefan, Conf. Dr. ing. Daniela Istrati, Conf. dr. ing. Adina Ionuța Gavrilă, Conf. dr. ing. Ioana Lacătuşu, Conf. dr. ing. Matei Raicopol, As. Ioana Asofiei, tehn. Doina Bărbascu, tehn. Lidia Baciu, tehn. Camelia Curteanu”, a scris Mihnea Costoiu pe contul său de Facebook.