Un judecător din Timișoara a ajuns să primească o pensie enormă, de 40.000 de lei, după ce a găsit o portiță legală de a primi mai multe sporuri, care ulterior au fost eliminate.
Pensie de 40.000 de lei pentru un judecător
Datele publicate la finalul anului 2019 de Casa de Pensii arătau că peste 3.800 de foști magistrați din România primeau, în medie, pensii de 18.000 lei fiecare.
Cu toate acestea, există și câteva excepții, iar cei mai „norocoși” dintre pensionari ajung să primească, lunar, zeci de mii de lei, asta pentru că au avut incluse la salarii mai multe sporuri, eliminate între timp de stat.
Potrivit unui document intrat în posesia Adevărul, un judecător din Timișoara primește, lunar, o pensie de 40.000 de lei, datorită unui spor anticorupție de 40%, pe care îl încasa la salariu și care, ulterior, a fost eliminat.
În plus, judecătorul primea pe vremea când lucra încă un spor, de 50%, pentru risc și solicitare neuropsihică, astfel că a ajuns la pensie cu un venit de 40.000 lei lunar.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Magistrații au găsit o variantă pentru calcularea pensiei după o sumă mai mare
Un alt pensionar care nu are grija zilei de mâine încasează de la stat o pensie lunară de aproape 35.000 lei, asta pentru că la data pensionării primea același spor anticorupție de 40% ca și judecătorul timișorean.
„La momentul pensionării, legea prevedea că sporurile erau incluse în baza de calcul a pensiei. Nu se poate spune că au primit pensie ilegal. Dacă la data la care s-a emis decizia de pensionare sporurile erau incluse în salariu, erau corecte.
Aceste pensii sunt plătite pe baza unor decizii de pensionare care nu au fost anulate de nimeni. Se pot modifica numai dacă apare o lege de recalculare a acestor pensii. Numai aşa se mai poate umbla la ele”, a explicat pentru „Adevărul” un magistrat.
Așa s-a ajuns ca unii judecători să profite de o hibă în sistem și, după ce s-a decis ca sporurile să intre în baza de calcul a pensiei, aceștia le-au pus în plată înainte de a se pensiona, pentru a face calcularea pensiei după o sumă mai mare.
Magistratul a mai declarat pentru Adevărul că portița respectivă nu a durat mult, aproximativ 6 luni, timp suficient pentru ca mai mulți magistrați să își includă în baza de calcul a pensiei sporurile obținute prin sentințe judecătorești.