Șoferii care au condus zilele acestea mașini înmatriculate în alte state, cum ar fi cele înscrise în Bulgaria, au fost trași pe dreapta de polițiștii de la Rutieră, care au avut o acțiune de amploare, la nivel național! Filtrele au fost organizate în toată țara, iar polițiștii au verificat și alți conducători auto.
Poliția Rutieră a verificat mașinile înmatriculate în alte state
Polițiștii au vrut să verifice modul în care proprietarii autoturismelor înmatriculate în alte state respectă legislația privind circulația pe drumurile publice din România, mai ales după mai multe cazuri de accidente în care au fost implicate mașini înmatriculate în Bulgaria.
Astfel, 1.600 de polițiști rutieri au acționat în trafic, zilnic, în primele două zile ale acțiunii, fiind verificate aproape 19.500 de autovehicule.
Polițiștii au aplicat peste 10.000 de sancțiuni contravenționale
„În perioada 18-20 octombrie, sub coordonarea Direcției Rutiere, a avut loc la nivel național o acțiune de verificare a modului în care proprietarii autoturismelor înmatriculate în alte state respectă legislația privind circulația pe drumurile publice din România”, se precizează într-un comunicat al Poliţiei Române.
În urma neregulilor constatate de oamenii legii, au fost aplicate 776 de sancțiuni contravenționale șoferilor care conduceau autovehicule înmatriculate în afara țării. În plus, polițiștii de la brigada rutieră au ridicat 41 de permise de conducere și 37 de certificate de înmatriculare.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
Tot în cadrul acestei acțiuni, au fost reținute 37 de certificate de înmatriculare aparținând conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state. Dintre certificatele de înmatriculare reținute conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state, 14 au fost reținute pentru lipsa inspecției tehnice periodice și 18 pentru lipsa asigurării răspunderii civile auto.
De asemenea, polițiștii rutieri au constatat 15 infracțiuni săvârșite de conducătorii autovehiculelor înmatriculate în alte state. În total, în urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 10.193 de sancțiuni contravenționale, fiind reținute 819 permise de conducere.