Se întâmplă în românia. Un polițist din județul Olt este acuzat că a bătut o femeie în timp ce încerca să o violeze! Aceasta, domiciliată în orașul Potcoava spune că a fost lovită zdravăn cu pumnii și picioarele, dar și cu un vătrai. Mai mult de atât, femeia susține că omul legii a amenințat că o omoară și o îngroapă în grădină. IPJ Olt a deschis de urgență o anchetă. Potrivit celor din Inspectorat, polițiștii au fost sesizați de o femeie, de 49 de ani cu privire la faptul că a fost bătută de o persoană, a cărei identitate a refuzat să o furnizeze.
Polițist din Olt acuzat că a bătut o femeie în timp ce încerca să o violeze!
„Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului și au identificat apelanta la locuința unui bărbat, iar pe fondul consumului de alcool și al unor discuții în contradictoriu, femeia a fost agresată. Cei doi se cunoșteau, femeia mergând la locuința respectivă de bunăvoie. Barbatul este agent în cadrul Poliției orașului Potcoava și era în concediu de odihnă, la locuința sa”, au declarat reprezentanții IPJ Olt
De altfel, incidentul petrecut chiar în Potcoava este descris și într-o postare pe o rețea de socializare. Evident, femeia bătută este cea care povestește cu lux de amănunte cum a fost chemată la locuința polițistului pentru a-i zugrăvi pereții. Odată ajunsă acolo, femeia a fost luată la bătaie. „Prima dată m-au chemat la el să-i spun cât îi iau de cameră dacă-i dau cu lavabilă și pe urmă a tras de mine, mi-a rupt hainele. M-a luat la bătaie cu pumnii. A vrut să aibă relații cu mine. A tras de mine, mi-a dat cu picioarele, cu pumnii, cu vătraiul, a vrut să mă taie cu cuțitul. (…)
„A zis că mă îngroapă în curte”
Mă rugau să beau și eu am spus că nu beau și m-au stropit cu coniac și cu bere. A început să strige în gura mare (…) că el mă omoară cu mâna lui, că de la el din casă nu mai scap decât cu picioarele înainte sau moartă și îl trimitea pe cumnatul meu să facă groapă în grădină, că mă îngroapă în grădină”, a povestit femeia în filmul postat pe Facebook.
Între timp, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe și un procuror a preluat cazul. „Inspectoratul de Poliție Județean Olt nu tolerează astfel de comportamente, împotriva agentului fiind dispusă cercetarea prealabilă pentru comportarea necorespunzătoare în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului sau prestigiului instituției., urmând ca la finalizarea acesteia să fie dispuse măsuri legale”, mai declară reprezentanții IPJ Olt.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!