Raluca Turcan a anunțat că liberalii își vor asuma răspunderea în Parlament pe un pachet legislativ menit să repare legile date de guvernările PSD în domeniul Justiției. Printre acestea se numără abrogarea recursului compensatoriu dar și prorogarea pensionării anticipate a magistraților. În momentul în care Guvernul își asumă răspunderea, opoziția poate veni cu o moțiune de cenzură.
PNL își asumă în Parlament faptul că va abroga recursul compensatoriu
Anunțul a fost făcut pe facebook de vicepremierul Raluca Turcan: „Săptămâna aceasta ne angajăm răspunderea pe recursul compensatoriu, pe prorogarea pensionării anticipate a magistraților, pe trecerea de la complete de doi la cele de trei judecători și pe trecerea de la doi la patru ani în ce privește școlarizarea pentru INM.
Această corectare a legislației pe Justiție este necesară CÂT MAI URGENT pentru a nu bloca sistemul judiciar. În plus, este cerută și de raportul MCV. Există un acord scris al CSM în legatură cu aceste prorogări. În ce privește recursul compensatoriu, motivarea este dată de creșterea ratei de recidivă a celor eliberați. Știm că el reprezintă lege penală mai favorabilă, dar este important ca, pentru viitor, să prioritizăm siguranța oamenilor. Atât cât rămâne în vigoare legea PSD a recursului compensatoriu, fiecare secundă cu această lege în vigoare amenință viața de zi cu zi a românilor.
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, se va deplasa la CEDO pentru a prezenta gravitatea situației din România. În bugetul pe anul viitor vom prevedea bani pentru brățări electronice, ocuparea posturilor vacante la Autoritatea Națională a Penitenciarelor, personal de probațiune, dar și pentru construirea unui penitenciar. Nu mai avem timp de pierdut!”, a scris liberala.
Recursul compensatoriu va rămâne însă valabil pentru cei aflați acum în închisori!
Chiar dacă va fi abrogat, juriștii au explicat pentru g4media.ro că recursul compensatoriu este lege penală mai favorabilă și va produce efecte chiar și după abrogare. Acest lucru înseamnă că toți deținuții care sunt acum în pușcării vor beneficia de recursul compensatoriu chiar dacă legea va fi abrogata mâine.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Legea a scos mai devreme din pușcării aproape 20.000 de deținuți iar peste 500 dintre aceștia au comis recidive.