Petre Geambașu, la spital în stare preocupantă. Acesta ar fi suferit o criză de discopatie

Dan Suta   
în Stiri mondene
17/12/2019, 15:43
Petre Geambașu, la spital în stare preocupantă. Acesta ar fi suferit o criză de discopatie
Petre Geambașu, internat în stare gravă la spital. Sursa foto: captură video TVR

Îndrăgitul dirijor Petre Geambașu a ajuns în stare gravă la spital după ce ar fi suferit o criză de discopatie. Informația a fost dată de un cunoscut tabloid de la noi și nu a fost confirmată, deocamdată, de nimeni din familia artistului.

Petre Geambașu, la spital în stare gravă

Site-ul spynews.ro, citat de ziarul Libertatea în varianta electronică, scrie că Petre Geambașu este internat în spital, în stare gravă. Muzicianul ar avea probleme de sănătate de mai multă vreme, iar acum urmează un tratament într-o clinică din Capitală.

Geambașu se află, potrivit sursei mai sus menționate, sub strictă supraveghere medicală. Reamintim încă o dată că informația nu a fost deocamdată confirmată de nimeni din familia dirijorului.

Probleme de sănătate, dar și în familie

La problemele medicale cu care Geambașu se confruntă de mai mulți ani, unele dintre ele deloc noi, se adaugă și neînțelegerile cu fiul său, Călin.

De câțiva ani încoace între Călin și tatăl său se duce un război pe toate căile. În luna septembrie, Geambașu Junior a scris un nou text prin care șterge pe jos cu maestrul dirijor.

„Nici renumitul maestru Petre Geambașu, un bunic model Narcisist, nu i-a adus prea-iubitului nepoțel vreo radieră sau vreun pix, cu toate că pe pagina lui de Facebook ne transmite mari felicitări și lacrimi virtuale, pentru a impresiona oamenii buni la inimă, abuzând de deruta deliberată. Păi, ce facem, „maestre”, te-a lovit Alzheimer-ul?”, este o parte a mesajului postat de Călin.

„Nu mai știi unde e şcoala nepotului sau e prea departe că locuiești doar la o stradă distanță de noi?! Mielule Parșiv… Cred că dacă își vede nepotul nici nu și-l mai recunoaște; luna asta se împlinesc 2 ANI de când nici măcar la telefon nu l-a sunat pe copil’, a mai scris Geambașu Jr. pe rețeaua de socializare.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×