Decizie istorică la Vatican, după ce Papa Francisc a anunţat, marţi, schimbări în modul în care Biserica Romano-Catolică tratează cazurile de abuz sexual asupra minorilor! A fost eliminată regula “secretului pontifical” invocat deseori de biserică în astfel de cazuri, relatează Reuters şi AFP.
Papa Francisc schimbă reguli vechi de sute de ani la Vatican
Papa de la Roma a emis două documente care se referă la practicile valabile de ceva timp în unele ţări, inclusiv la raportarea suspiciunii de abuz sexual către autorităţile civile, conform legislaţiei. Papa Francisc interzice impunerea unei obligaţii de tăcere celor care raportează abuzuri sexuale sau care pretind că au fost victime.
Ridicarea “secretului pontifical” în cazurile de investigaţii privind abuzurile sexuale a fost cerută de liderii Bisericii la un summit organizat la Vatican pe această temă în februarie.
Papa de la Roma s-a folosit de dreptul la Rescriptum
“Secretul pontifical”, cunoscut și secretul papei, este o regulă de confidenţialitate care protejează informaţiile sensibile referitoare la guvernarea bisericii universale, conform definiţiei de pe site-ul Le forum catholique.
Chiar dacă a ridicat secretul pontifical, Suveranul Pontif impune, totuşi, un minimum de atenţie, cerând ca “informaţiile” despre aceste cazuri să fie “tratate astfel încât să garanteze securitatea, integritatea şi confidenţialitatea (…) pentru a proteja buna reputaţie, imaginea şi confidenţialitatea tuturor celor în cauză”.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Prin modificările aduse de Papa Francisc, crește și vârsta tinerilor considerați victime ale preoților, de la 14, la 18 ani! Astfel, și fotografiile cu tineri de până la 18 ani vor fi considerate pornografie infantilă ”în scopuri de satisfacţie sexuală, prin orice mijloace sau folosind orice tehnologie”.
Intervenția istorică a Papei de la Roma asupra regulilor vechi de sute de ani de la Vatican se numește rescriptums, în care Suveranul Pontif îşi foloseşte autoritatea pentru a rescrie articole specifice de drept canonic sau părţi din documente papale anterioare.