Autoritățile din Barcelona, una dintre cele mai apreciate destinații de vacanță din toate timpurile, vizitată anual de milioane de turiști din toate colțurile lumii, intenționează să interzică definitiv fumatul pe terase. Această măsură este cuprinsă în cea mai recentă propunere legislativă care va fi supusă aprobării cât mai curând.
În Barcelona, fumatul ar putea fi interzis
Mai concret, acest proiect vine ca o completare a legii adoptate în anul 2011, conform căreia fumatul în spațiile publice este strict interzis pe întreg teritoriul, cu execpția teraselor. De asemenea, autoritățile catalane intenționează să interzică fumatul în interiorul mașinilor personale, pe arenele sportive, dar și în apropierea gărilor și a stațiilor pentru transportul în comun. Trebuie știut, însă că, în cazul în care va fi adoptat, actul normativ va intra în vigoare abia de la anul.
De-a lungul timpului, Barcelona s-a numărat printre destinațiile preferate de turiștii din întreaga lume. În plus, zeci de mii de români aleg să își petreacă vacanțele în superbul oraș catalan, pentru a se bucura de toate atracțiile sale.
Ce poți vizita în Barcelona
Dacă ți-ai propus să pornești într-un citybreak de trei zile prin Barcelona, trebuie să știi că centrul orașului este zona cea mai atractivă, grație numeroaselor obiective turisitice de care dispune. Spre exemplu, Plaza Catalunya, superba piață considerată de mulți nucleul Barcelonei, este locul în care trecutul se împletește armonios cu atracțiile moderne ale prezentului. În plus, tot aici se află și Santa Anna, cea mai frumoasă mănăstire romantică din secolul al XII-lea.
Un alt obiectiv turistic de neratat este Barrio Gotico, locul în care te vei pierde cu siguranță, grație străduțelor vechi, cu așa-zisele sale „plazas”. Tot aici se află și Plaza del Rey, o mică piață în care au loc numeroase concerte, datorită acusticii sale deosebite. Dacă vrei să apelezi la serviciile unui ghid, va trebui să scoți din buzunar 15-16 euro de persoană, însă te va purta prin toate zonele turistice ale Barcelonei.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet