În noaptea de 28 spre 29 martie, vom da ceasurile cu o oră înainte, pentru a ne putea bucura de zile mai lungi, pline de energie și, în special, de lumina soarelui, acesta fiind scopul principal al schimbării ce datează încă din secolul al XVIII-lea.
Având în vedere că în noaptea de sâmbătă de duminică vom dormi mai puțin decât în mod obișnuit, este de așteptat ca organismul să resimtă efectele trecerii la ora de vară. Se va adapta, însă, în foarte scurt timp, dau asigurări specialiștii.
100 de state au refuzat să treacă la ora de vară
Chiar dacă modificarea orei a fost primită în general cu brațele deschise pe mapamond, datorită avantajelor pe care le aduce, există și unele excepții. 100 de țări de pe toate continentele au refuzat vehement să se conformeze acestei reguli, fie din motive religioase, fie din cauza problemelor de sănătate pe care le poate provoca.
Spre exemplu, Rusia a renunțat de o bună bucată de timp la ora de vară, pe fondul randamentului scăzut pe care îl aveau cetățenii în această perioadă. În Africa, doar Namibia, Tunisia și Egipt își modifică ora de două ori pe an, în timp ce în America de Nord și America de Sud, Venezuela, Ecuador, Panama, Guatemala, Nicaragua, Columbia, dar și alte state mult mai mici au refuzat să mute ceasul cu o oră înainte pe timpul verii.
În Europa sunt cele mai puține țări care au preferat să rămână la ora de iarnă
În SUA, Arizona și Insulele Hawaii nu schimbă niciodată ora, rămânând pe același orar în orice anotimp. Acestora li se alătură Ontario, din Canada. Printre țările din Asia care procedează astfel se numără Japonia, Vietnam, Afganistan, India, Singapore, Filipine, China și Coreea de Nord.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?
În Europa, avem un număr mult mai mic al statelor care nu adoptă schimbarea orei de vară, semn că schimbarea s-a dovedit de bun augur. Doar Belarus, Rusia și Islanda au ales să nu adopte schimbarea care le-ar fi putut aduce o zi mai lungă.
Schimbarea orei de două ori pe an a apărut prima dată în Anglia secolului al XVIII-lea, la inițiativa lui Benjamin Franklin. Scopul acestei schimbări era ca lumea să beneficieze de mai multă lumină în lunile călduroase de vară. Astfel, oamenii aveau ocazia să se bucure de natură și să petreacă mai mult timp împreună.