Oana Radu trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de antrenorul său de fitness, iar dovadă în acest sens stau fotografiile postate chiar de ea pe rețelele de socializare (Vezi imagini AICI). Imaginile n-au fost, însă, pe placul fanilor, în condițiile în care au trecut doar trei luni de la moartea fostului iubit, incendiat de viu în scara blocului cu un cocktail Molotov. Cum era de așteptat, gestul frumoasei cântărețe i-a atras acesteia numeroase critici din partea celor care îi urmăresc activitatea în mediul online.
Oana Radu, criticată pentru imaginile cu noul iubit
„Cam repede pentru o relație, de-abia ți-a murit iubitul”, „A reușit să-l uite mai repede. Când a murit iubitul meu, mi-au trebuit 2 ani să-mi fac altă relație, iar de uitat nu am cum să-l uit”,„Păi parcă nu formai un cuplu cu antrenorul tău, acum sunteți?”, sunt doar câteva dintre reacțiile fanilor la vederea ipostazelor tandre în care Oana Radu a fost surprinsă alături de Cătălin Dobrescu.
„Dacă te uiți la el pe profil, prima poză împreună e din noiembrie, deci, da… cât timp a apărut la televizor zicea că nu și ce suferea și plângea”, „Păi ce vrei să facă? De întors iubitul ei nu se va mai întoarce, din păcate… Normal că are dreptul să își refacă viața, mai devreme sau mai târziu”, au mai scris internauții.
Inițial, Oana Radu nu a recunoscut că se iubește cu antrenorul de fitness
Imaginile postate de Oana Radu sunt cu atât mai surprinzătoare cu cât artista negase zvonurile potrivit cărora i s-ar fi „aprins călcâiele” după antrenorul personal de fitness. Asta deși ipostazele în care au fost surprinși cei doi demonstrează că între ei este ceva mai mult decât o simplă prietenie.
Au fost nişte poze pe care le-am postat pur şi simplu. Nu fac nimic din ceea ce el nu şi-ar dori pentru mine. Sunt un om liber, când voi avea un anunţ de făcut, îl voi face.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!
Pe Cătălin îl ştiu de mulţi ani şi suntem prieteni buni. Eu am avut parte de susţinerea multor oameni, dar unii oameni mi-au spus că uite cât de mult l-ai iubit, pentru că deja ai un nou iubit, a reacționat atunci fosta concurentă de la Vocea României.