O româncă din Spania se numără printre victimele furtunii Gloria! Femeia dormea într-un parc împreună cu soțul

Bogdan Solomon   
în Stiri de ultima ora
20/01/2020, 17:06
O româncă din Spania se numără printre victimele furtunii Gloria! Femeia dormea într-un parc împreună cu soțul
O româncă din Spania a fost răpusă de furtuna Gloria. Sursa foto: Twitter.com

În ultimele zile, furtuna Gloria a făcut ravagii în regiunea estică a Spaniei, fiind semnalate mai multe decese din cauza vântului și ninsorilor puternice. Potrivit autorităților iberice, printre victimele fenomenelor extreme se numără și o femeie originară din România.

Românca dormea într-un parc împreună cu soțul. Cauza morții: hipotermia

În vârstă de 54 de ani, femeia dormea de mai multă vreme într-un parc din orașul Gandia, alături de soțul său. Întrucât au refuzat să fie cazați în adăposturi pentru persoanele nevoiașe, cei doi s-au văzut să îndure capriciile vremii.

Cel mai probabil, din cauza gerului năpraznic, românca noastră a intrat în șoc hipotermic și s-a stins din viață, după cum relatează surse din cadrul administrației municipale, citate de Mediafax. Trupul său neînsuflețit a fost descoperit în cursul zilei de luni, iar autoritățile așteaptă acum rezultatele autopsiei pentru a ști cu exactitate cauza morții.

Furtuna Gloria a făcut ravagii în acest sfârșit de săptămână

Weekend-ul trecut, furtuna Gloria a afectat mare parte din teritoriul Spaniei, dar mai ales estul Peninsulei Iberice și Insulele Baleare. În zonă au fost semnalate rafale puternice de vânt, ninsori și ploi abundente, motiv pentru care autoritățile s-au văzut nevoite să închidă aeroportul Alicante, notează Reuters.

De asemenea, parcurile din Madrid au fost închise publicului, iar la Barcelona, municipalitățile au recomandat cetățenilor să evite plajele, din cauza valurilor înalte. Totodată, în regiunile Catalonia și Valencia, vântul a atins viteze de până la 130 de km/oră, iar traficul a fost restricționat pe şoselele importante. Pompierii au avut și ei „de lucru” în ultimele zile, întrucât au fost solicitați să intervină pentru rezolvarea mai multor incidente.

Cel mai grav incident a avut loc în nordul ţării, în regiunea Asturia, unde un bărbat a decedat în timp ce își instala lanţurile de iarnă pe roţile maşinii. Acesta a fost lovit de un autovehicul al cărui şofer a pierdut controlul volanului din cauza ninsorii abundente.

MAE, avertisment pentru românii din Spania

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei că Agenţia Meteorologică de Stat – AEMET a emis o atenționare de fenomene meteorologice severe, cu potenţial periculos (http://www.aemet.es/documentos_d/enportada/20200117122743_p52tesp1.pdf), pentru perioada 19 – 21 ianuarie 2020. 

Astfel, pentru Comunitatea Valenciană (zona litorală a provinciilor Alicante și Valencia) a fost emis cod roșu și pentru provincia Castellon (Comunitatea Valenciană), comunitatea autonomă Catalonia (provinciile Girona, Barcelona și Tarragona), Insulele Baleare și regiunea Murcia, cod portocaliu de averse de ploaie însoțite de furtuni de intensitate puternică sau foarte puternică, rafale intense de vânt, valuri puternice și, izolat, chiar zăpadă.

Furtuna “Gloria” va fi localizată între estul peninsulei Iberice și Insulele Baleare, având tendința de a se deplasa ulterior spre sud. Cel mai probabil, în perioada 19 – 20 ianuarie 2020, furtuna va spori în intensitate, rafalele de vânt fiind deosebit de intense, în special pe partea de nord și nord-est, depășind local 100/120 km/ h.

De asemenea, în zonele de coastă din estul peninsulei și Ibiza, valurile vor putea atinge 7 m. Fenomenul va fi însoțit de precipitații intense, a căror cantitate de apă la sol va fi de 150 l/mp pe suprafețe extinse. Stratul de zăpada va fi abundent la altitudini de peste 300m, în partea estică a peninsulei Iberice, și va acumula în anumite zone până la 10 cm.

Deși furtuna are tendința de a se deplasa, începând din seara zilei de 20 ianuarie 2020, spre sud, către nordul Africii, în cursul zilei de 21 ianuarie 2020, fenomenele meteo periculoase vor ajunge în nord-estul peninsulei.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Castellón de la Plana: +34964212446; +34964203331; +34964203234; +34964216008; +34964217836, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanență al Consulatului României la Castellón de la Plana: +34677842467.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://www.meteoalarm.eu https://www.aemet.es/en/eltiempo/prediccion/avisos?w=mna, http://castellon.mae.ro/contact, www.mae.ro, precum şi pagina de Facebook a Consulatului României la Castellón de la Plana https://www.facebook.com/consromcastellon și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie”, se arată în avertizarea transmisă de Ministerul Afacerilor Externe.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×