O fată de 12 ani din oraşul arădean Lipova a fost mutilată de tren, după ce s-a angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure. În plus, copila avea căștile în urechi atunci când a încercat să treacă calea ferată, așa că nu a auzit trenul care se apropia.
O fată de 12 ani a fost mutilată de tren
Incidentul a avut loc în dreptul unui pasaj improvizat, când o elevă de 12 ani s-a angajat în traversarea căii ferate. Aceasta a fost surprinsă de tren, care a accidentat-o în partea de jos a piciorului drept.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, Adina Aconstantinesei, a declarat, marţi, că fata a traversat calea ferată fără să se asigure.
Fata de 12 ani a rămas fără laba piciorului drept
„A traversat pe un pasaj improvizat, fără să se asigure. Fata ar fi avut căştile în urechi, din această cauză nu a observat că se apropie un tren care a accidentat-o în partea de jos a piciorului drept. La faţa locului a intervenit un echipaj SMURD, care a preluat victima şi a transportat-o la Spitalul Judeţean Arad”, a precizat sursa citată.
Medicii spitalului afirmă că tânăra a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, după ce i-a fost secţionat piciorul de la gleznă în jos. Poliţiştii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Un alt accident cumplit a avut loc în Sinaia, în luna martie, când un copil de doar trei ani a murit dub roțile trenului. Micuțul a fost lovit de o locomotivă și nu a mai putut fi salvat, chiar dacă medicii au ajuns la locul faptei foarte repede. Copilul locuia în apropiere și a ajuns în zona căii ferate fără să fie observat de nimeni. Vecinii au acuzat părinșii copilului că nu a fost prima dată când l-au lăsat nesupravegheat.