Printre românii izolați în Italia se află și fiul femeii de afaceri Monica Tatoiu. Fosta patroană Oriflame România vorbește zi de zi cu băiatul ei, iar recent acesta i-a trimis un mesaj emoționant.
Monica Tatoiu are un băiat în Italia, cu care păstrează legătura online
„Puiul meu a sărbatorit 26 de ani respectând izolarea de 26 de zile, cu colegii de la muncă şi oameni necunoscuţi de pe stradă, cântând. Dacă el poate şi noi putem să facem ceea ce trebuie. Îmbrăţişări la distanţă”, a scris Monica Tatoiu pe Facebook.
Monica este îngrijorată pentru fiul ei, cu care a trecut prin multe. Victor a venit pe lume ca un miracol, căci afacerista a avut o sarcină cu probleme, pe care era s-o piardă.
Victor s-a născut fără un plămân funcțional
Mai mult de atât, băiatul care acum se află în izolare în Italia, respectând sfaturile autorităților, s-a născut fără un plămân funcțional, motiv pentru care trebuie să fie de două ori mai atent în perioada pandemiei.
„29 marie 1994 era într-o marţi, la ora 9 în Spitalul Universitar. Am făcut cezariană de frică, era să mor de la anestezie. Copilul s-au născut cu un plămân nefuncţional. Doctorii mi-au spus că pot să mai încerc după…..Am vrut să mor şi apoi m-am rugat”, povestea Tatoiu în urmă cu ceva timp, scrie spynews.ro.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
„Şi am promis să fiu cuminte cum mama m-a învăţat şi nu am ascultat-o. Şi s-a făcut bine. Şi este master diver. E adult acum. Cu carte de muncă. Nici un sacrificiu nu este prea mare pentru puiul tău. Oricât de mare este tot pui rămâne”, a adăugat femeia.
Din cauza carantinei generalizate, Tatoiu a rărit aparițiile televizate și îi îndeamnă pe români să facă la fel, adică să nu iasă din case pentru orice fleac pentru a trece cu toții cu bine de aceste vremuri cu adevărat grele.