Puțină lume știe că Nicolae și Elena Ceaușescu și-au făcut o poză de colecție la Palatul Buckingham! Se întâmpla chiar în vizita oficială pe care cei doi au făcut-o la Londra, în luna iunie a anului 1978. Era o premieră pentru că președintele României devenea primul şef de stat socialist care ajungea la curtea Reginei. Totul s-a petrecut în perioada 13 – 16 iunie și este bine de știut că vizita celor doi a lăsat un gust amar membrilor celei mai puternice monarhii de pe mapamond.
Nicolae și Elena Ceaușescu, poză de colecție la Palatul Buckingham!
Cu toate acestea, interesele economice au fost mai presus. Vă reamintim că în cele trei zile cât a durat vizita oficială, delegația României a fost primită cu steaguri tricolore peste tot pe unde mergea. Mai mult de atât, familia Ceaușescu a fost plimbată cu caleașca regală alături de Regina Elisabeta a II-a și de Prințul de Edinburgh, împreună cu cei doi copii: Charles și Anne. Undeva, departe de țară, exilat, Regele Mihai probabil că nu mai înțelegea nimic din ce se întâmplă.
Avea să o facă puțin mai târziu când s-a aflat că Marea Britanie avea și un interes să se expună unui astfel de protocol cu un dictator comunist. Ei bine, România urma să producă motoare de avioane, cel mai probabil la uzinele Turbomecanica. La finalul vizitei, după ce s-au semnat acorduri de colaborare strategică, Nicolae Ceaușescu a primit cadou din partea gazdelor un pui de Labrador care se numea Gladstone.
Regina Elisabeta, declarații dure la ani distanță de momentul fotografiei
Câinile a rămas în istorie pentru că a devenit preferatul dictatorului. Acesta i-a schimbat numele în Corbu. Pe lângă fotografia pe care Regina Elisabeta mai mult ca sigur o vrea dispărută în prezent, Elena Ceaușescu a plecat din Regat și cu câteva distincții academice în chimie, domeniul unde se lăuda că stă cel mai bine. Regina Elisabeta i-a dăruit și o minunată broșă din aur de 24 de karate, iar pentru Dictator, o armă de vânătoare artizanală.
Peste ani, întrebată de momentele stânjenitoare din diplomația britanică, Regina Elisabeta l-a numit pe Nicolae Ceaușescu, „acel omuleț înspăimântător”. Că a speriat-o sau nu pe Regină, fostul președinte s-a lăudat ani buni cu primirea de care a avut parte în Regat
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet