Nicolae Bănicioiu a ajuns față în față cu victimele de la Colectiv! Fostul ministru al Sănătății a venit la Parchetul General, acolo unde este audiat ca martor intr-un dosar disjuns din „Colectiv”. De remarcat că în această situație se fac cercetari in legatura cu modul de interventie a autoritatilor dupa incendiul din octombrie 2015.
Nicolae Bănicioiu, față în față cu victimele de la Colectiv!
Banicioiu a venit la Parchet la prima oră a dimineții și a spus prezent la 8:00 atunci când și-au început programul cei de acolo. Acesta a fost asteptat de cativa supravietuitori ai incendiului din clubul Colectiv.
Vă reamintim că fostul ministru al Sanatatii a mai fost citat in acest dosar. De fiecare dată, acesta a refuzat să se prezinte, ultima oară chiar in luna octombrie atunci când a spus pas audierilor. În replică, avocatul Doru Viorel Ursu, cel care reprezinta familiile victimelor, a declarat că este nevoit să solicite aducerea lui Banicioiu cu mandat.
Fostul ministru al Sănătății a ajuns la Parchetul General
Nicolae Bănicioiu a intrat în istorie după ce în luna noiembrie a anului 2015, la puțin timp după tragedia de la Colectiv, acesta declara ca autoritatile romane nu au nevoie de ajutor din strainatate pentru a trata ranitii.
„Nu avem nevoie de nimic in acest moment. Medicii nostri pot gestiona situatia. Din Franta si Germania, din foarte multe parti, am primit astfel de solicitari. (…) Momentan, noi ne descurcam foarte bine, iar medicii nostri pot face fata cu brio oricarei situatii”, spunea atunci Banicioiu.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Cu toate acestea, la distanță de numai un an de zile, mai exact în noiembrie 2016, parintii victimelor au depus o plangere penala la Parchetul General, in care mai multi oficiali guvernamentali si din sistemul de sanatate erau acuzati in legatura cu modul in care au intervenit autoritatile dupa producerea incendiului in clubul Colectiv.
Trebuie specificat că Parchetul General a deschis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpa in forma agravata, abuz in serviciu si neglijenta in serviciu, privind interventia autoritatilor si acordarea primelor ingrijiri medicale la locul incendiului.
Același lucru s-a petrecut și pentru asistenta medicala acordata victimelor, imprejurarile legate de posibile infectii nosocomiale si de actiunile ori inactiunile functionarilor publici in legatura cu transferul persoanelor vatamate la unitati de spital din strainatate.
In dosarul principal, pe 28 aprilie 2016, au fost trimisi in judecata patronii clubului – Alin George Anastasescu, Paul Gancea si Costin Mincu, dar si fostul primar Cristian Popescu Piedone. In urma incendiului din 30 octombrie 2015 din clubul Colectiv, 64 de persoane au murit, iar alte cateva sute au fost ranite.