În urmă cu două luni, Natașa Raab a trecut printr-un moment cumplit, întrucât soțul său, medicul Val Guțui, s-a stins din viață fulgerător, răpus de o boală nemiloasă, cancer de vezică urinară. Chiar dacă a încercat din răsputeri să lupte cu teribila maladie, din păcate organismul său nu a fost la fel de puternic, iar din momentul dispariției partenerului de viață, îndrăgita actriță trăiește un adevărat coșmar. De altfel, într-un interviu acordat recent, coana Chiva din celebrele reclame Tv a vorbit deschis despre cea mai grea încercare la care a supus-o viața.
Natașa Raab trece prin momente grele după moartea soțului
„Parcă am fost în pragul unei depresii. Îmi pare rău că nu sunt așa de veselă ca de obicei. Poate că soțul meu nu a fost cel mai iubitor, dar totuși nu pot șterge cu buretele, m-am chinuit să nu-i lipsească nimic, să-și vadă numai de meseria lui. Încerc să mă ridic…L-am strigat, am crezut că o să vină.
Mi-e greu, mi-e foarte greu…când mă uit cum eram și cum sunt acum îmi vine foarte greu. După 38 de ani ai impresia că ești a nimănui. Vă rog să aveți grijă de iubirile voastre .Of, Doamne, Dumnezeule…Nu l-am visat încă, dar mi-e foarte dor de el și când realizez că nu o să mai vină niciodată…l-am iubit foarte mult, foarte mult. Mai aveam un pic și făceam 40 de ani de căsnicie. Câteodată am impresia că a uitat toată lumea de mine”, s-a destăinuit Natașa Raab la Antena Stars.
Actrița a învins cancerul în urmă cu 19 ani
Puțină lume știe că Natașa Raab, întotdeauna optimistă și cu zâmbetul pe buze, a fost la rândul său nevoită să poarte pe umeri povara unei boli crunte. Se întâmpla în urmă cu 19 ani, când medicii au diagnosticat-o pe carismatica actriță cu cancer ovarian. Din fericire, cu ajutorul soțului său și a tratamentelor prescrise de acesta, coana Chiva a reușit să depășească momentul dificil, chiar dacă maladia a privat-o de fercirea de a avea un copil.
„Mi-am dorit foarte mult copii şi ultima mea şansă s-a dus atunci. Norocul meu a fost că soţul meu, fiind medic, şi-a dat seama că ceva nu e în ordine. M-am mişcat destul de repede şi m-am operat. Cred că Dumnezeu a fost lângă mine, la fel şi soţul meu care m-a pus să fac citostatice postoperator. Acest lucru mi-a dat şanse să lupt cu aceste celule canceroase, a dezvăluit Natașa Raab.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet