Alianța USR Plus primește un plus de vizibilitate și notorietate prin înregimentarea lui Moise Guran. Fostul jurnalist și realizator al emisiunii „România în Direct” de la Europa FM a anunțat chiar în direct la radio că renunță definitiv la jurnalism pentru a se implica în politică.
Astfel, Moise Guran confirmă informațiile care au apărut în presă la începutul acestei săptămâni, atunci când liderii USR Plus au spus că au avut discuții cu jurnalistul.
Moise Guran a anunțat că a dat presa pentru politică
Moise Guran și-a comunicat decizia prima dată ascultătorilor Europa FM, prin intermediul unui mesaj emoționant în care explică și de ce a ales cariera în politică:
„Cele mai grele decizii din cariera unui jurnalist sunt cele în care etica intră în conflict cu deontologia. Etica se referă la binele general al societății, iar deontologia se referă la regulile meseriei. Teoretic, regulile meseriei de jurnalist nu pot intra în conflict cu interesul general al societății, tocmai pentru că ele, regulile respective, sunt gândite pentru a sluji societatea. Și totuși, în practică, lucrurile sunt întotdeauna mai complicate.
Vă dau un exemplu: unui jurnalist îi este interzis să cheme lumea în stradă, la orice fel de proteste, și în special la cele politice, dar ce ar trebui să facă un jurnalist atunci când guvernul amenință prin actele sale însăși existența democrației?”
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Alt exemplu: unui jurnalist nu îi este interzis să devină om politic, dar, dacă tot mai mulți jurnaliști devin oameni politici, atunci credibilitatea generală a breslei scade și rolul presei de câine al democrației este afectat”, a spus Moise Guran, la Europa FM.
Moise Guran a explicat de ce a ales să se înscrie în USR Plus
Moise Guran a avut un ultim mesaj de drag pentru ascultătorii săi: „Și totuși, eu azi, acum, vă anunț că am luat decizia să renunț definitiv la cariera și la rolul meu de jurnalist român pentru a-mi asuma un rol politic în această țară. Acesta este ultimul mesaj pe care vi-l dau în calitate de jurnalist și este o explicație pentru dumneavoastră, cei care mă urmăriți de atât amar de ani”, a anunțat Moise Guran, în direct la Europa FM.
Asta pentru că a explicat că nu se va mai întoarce în politică: „Așa că, da intru în politică. Las totul în urmă, definitiv, căci nu există cale de întoarcere la meseria pe care am făcut-o până acum, pentru a merge acolo unde se iau decizii. Am comentat de pe margine suficient, am dezbătut idei, le-am susținut și am insistat pe ele până la obsesie uneori, am insistat să mă contraziceți și să gândiți critic, cu propria minte, ceea ce vă spun eu sau alții ca mine, acum cred că este nevoie și de mine și de tine acolo unde ideile devin realitate”, a mai explicat Guran.