Modelul Mama Cax a murit la vârsta de 30 de ani. Manechinul cunoscut cu acest apelativ în industria modei, Cacsmy Brutus pe numele ei, s-a stins din viață după o luptă îndelungată cu una din cele mai chinuitoare afecțiuni.
Mama Cax a murit la vârsta de 30 de ani
Cacsmy Brutus a murit după ani teribili de bătălie cu cancerul osos, boală care a lăsat-o fără un picior. Decesul ei a avut loc în urmă cu câteva zile, însă familia a ținut totul secret până ieri.
Mama Cax a murit, așadar, pe 16 decembrie, dar familia a confirmat ieri trecerea în neființă a modelului de 30 de ani.
A fost optimistă până când a închis ochii
„A spune că Mama Cax a fost o luptătoare ar fi o subapreciere. Ca o supravieţuitoare a cancerului, ea a învăţat să-şi asume riscuri şi să depăşească orice obstacol cu success. Cu aceeaşi fervoare a luptat şi în ultimele ei zile pe pământ“, au declarat membrii familiei pentru revista InStyle.
Cacsmy a fost diagnosticată cu teribila boală încă din copilărie. A rămas fără un picior și osul pelvian și, în ciuda optimismului ei debordant că va învinge boala, Dumnezeu se pare că a avut alte planuri.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!
Cax a militat pentru o industrie a modei în care să acceadă persoane imperfecte, nu doar tiparele 90-60-90, iar despre asta a vorbit în mai multe interviuri și la evenimentele publice la care a participat.
„Singura modalitate de a face faţă bolii a fost să încep să-mi trăiesc viaţa care mă face să mă simt confortabilă, viaţa la care am visat întotdeauna. Nu toată lumea are aceleaşi dimensiuni sau aceeaşi culoare a pielii şi toţi merităm să fim acceptaţi aşa cum suntem“, declara acum ceva timp modelul, scrie adevărul.ro.
Cax a fost unul din fotomodelele considerate simbol ale modei. A defilat pentru mai multe case de modă cunoscute, iar în ultima vreme a legat o prietenie cu artista Rihanna, pentru care a defilat în lenjerie intimă. Cântăreața din Barbados i-a adus recent un tribut.