A murit actrița Claudine Auger, cunoscută pentru rolul din seria Bond, la vârsta de 78 de ani. Franțuzoaica a fost de altfel prima din Hexagon care a reușit să dea viață unei Bond Girl în celebra serie de succes.
A murit Claudine Auger, fostă Bond Girl
Claudine a jucat în „Thunderball”, film ieșit pe piață în anul 1965, alături de îndrăgitul Sean Connery. Anunțul morții artistei a fost făcută de agenția care se ocupa de ea, Time Art.
Auger s-a născut în anul 1941 la Paris. Nu a cochetat de la bun început cu industria filmului. A fost mai întâi fotomodel, iar apoi, remarcată de diverși regizori, a fost cooptată în tot felul de proiecte, mizându-se pe frumusețea și carisma ei.
Căsătorită de două ori, actrița a rămas văduvă în anul 2008
A reprezentat Franța în anul 1958 la concursul Miss World. În lumea actoriei, a început cu mici roluri după ce a mers la cursuri.
A jucat în filmul „Masca de fier” a lui Henri Decoin, în anul 1962, unul dintre celebrele filme franțuzești cu mușchetari. Rolul pe care îl avea și felul în care îl juca a atras atenția și altor regizori.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
În trailerul pentru filmul din seria Bond Auger a fost prezentată drept „tânără, frumoasă, căzută în capcană. Ar putea fi periculoasă”.
Auger interpreta rolul Domino în pelicula lui Terence Young, care a fost, de fapt, al patrulea film din franciza agentului Bond.
Actrița și-a continuat cariera în televiziune și film, impresionată fiind de ecourile pe care le-a produs rolul ei din „Thunderball”.
Actrița a apărut de-a lungul carierei sale în filme produse de francezi, italieni și regizori englezi. Ultima peliculă în care a apărut s-a filmat în 1997 și este vorba despre un film de televiziune intitulat „The red and The Black”, unde era Madame de Fervaques.
A fost căsătorită de două ori. Prima nuntă a fost cu scriitorul și regizorul Gaspard-Huit, iar a doua căsnicie a fost cu impresarul britanic Peter Brent, o relație care a durat 20 de ani, căci în 2008 actrița a devenit văduvă. Din relația cu Brent s-a născut Jessica Claudine Brent, în anul 1991, notează lavanguardia.com.