Simona Secrier, văduva lui Mihai Constantinescu, a vorbit pentru prima oară după moartea marelui artist despre cum a fost viața ei în ultimele 6 luni și cum a trăit cumplitul moment al trecerii în neființă al muzicianului.
Simona Secrier, primul interviu după moartea lui Mihai Constantinescu
Femeia a declarat la „Acces direct”, la Antena 1, că Mihai era tot timpul vesel și nu și-a pierdut încrederea și zâmbetul nici când era pe patul de spital.
„Am sperat cu toții într-o minune. Tot timpul spuneam că Mihai e puternic. Îl știam vesel și puternic, de neclintit, chiar și în fața bolii”, i-a mărturisit Simona Mirelei Boureanu Vaida.
„Am crezut că se va vindeca”
Văduva artistului a mai declarat că acesta nu spunea niciodată dacă îl durea ceva, cel mai probabil să nu se simtă ca o povară pentru cei din jur.
„Când iubești pe cineva nu este foarte greu să treci prin astfel de momente pentru că iubirea îți dă foarte multă putere. Am fost tristă pentru el, pentru că a trecut prin suferință”, a mai spus astăzi Simona Secrier în emisiunea de la Antena 1.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
„Medicii nu mi-au dat nicio speranță de la bun început, dar eu am crezut că se va vindeca. Am sperat toți într-o minune. Aș fi vrut să plec cu el, dar Dumnezeu a avut alte planuri”, a spus cu lacrimi în ochi femeia.
Simona spune că pe viitor îi va respecta dorințele, iar una dintre dorințele pe care artistul le avea era ca și ea să cânte. Simona a mai spus că lui îi plăceau în special baladele și a încurajat-o și pe ea să cânte astfel de piese.
Cântărețul Mihai Constantinescu a murit pe 29 octombrie în urma unui stop cardio-respirator. Acesta avea probleme de sănătate și era internat la Terapie Intensivă de mai multă vreme, după ce în anii trecuți a suferit mai multe intervenții chirurgicale la inimă.