Chiar dacă a spus stop concertelor pentru o perioadă nedeterminată din cauza răspândirii tot mai agresive a noului tip de coronavirus, Irina Rimes este în strânsă legătură cu fanii săi în mediul online, unde le împărtășește gândurile, emoțiile, planurile de viitor sau chiar îi surprinde cu mici recitaluri ad-hoc. De curând, îndrăgita artistă a lansat și o nouă melodie care nu doar că s-a bucurat de succesul contat, ba chiar i-a pus pe gânduri pe mulți dintre internauți.
Irina Rimes, melodie dedicată unei persoane speciale. Ce spune artista despre bărbatul care a „reînviat-o”
Asta pentru că versurile, extrem de emoționante, de altfel, dau senzația că au fost compuse pentru o persoană cu totul și cu totul specială din viața ei, bănuială ce avea să se confirme ulterior. Într-un interviu acordat pentru click.ro, frumoasa cântăreață din Republica Moldova a dezvăluit că „Băiatul meu frumos” îi este dedicată omului care și-a pus amprenta asupra universului ei și a ajutat-o să „reînvie”.
„Am avut parte pe scenă de cele mai strălucite momente din viața mea de până acum, alături de oamenii care mi-au devenit frați și surori. Scena e locul unde nu avem altă credință decât MUZICĂ, respirăm și trăim din tot ceea ce creăm împreună și asta ne unește.
Videoclipul piesei “Băiatul meu frumos” aduce omagiu oamenilor cu care împărtășesc aceeași pasiune. “Băiatul meu frumos” e dedicată omului care m-a reînviat, care a fost un întreg moment al vieții mele și în jurul căruia mi s-a învârtit universul până când a ajuns la ceea ce este acum.
Vreau să îi mulțumesc acestui om, acestei iubiri, care m-a înființat și desființat că să ajung la esența sentimentului de dragoste pentru muzică. Vreau să urmăriți acest videoclip și să simțiți ce simțim noi atunci când suntem pe scenă. Vreau să simțiți ce simt și eu atunci când cânt alături de ei”, a mărturisit Irina Rimes.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Cum reușește să facă față izolării: „Nu am pierdut timpul. Este foarte prețios”
Dacă vă gândeați că izolarea la domiciliu i-a adus vacanța după care tânjește de atâta amar de vreme, ei bine, trebuie să aflați că artista este mai ocupată ca oricând. Asta pentru că petrece aproape tot timpul în studioul improvizat chiar în locuința proprie, unde face ce știe mai bine, adică să compună muzică și încearcă să nu se lase afectată de vremurile tulburi pe care le trăim.
„M-am izolat acasă, la studio. Cu studioul efectiv în casă. Am făcut muzică, am tras un album, pe urmă pe al doilea. Acum lucrez la finisaje. Pe 15 lansăm album nou, e nou și pentru mine, muzică făcută în izolare, alt film, alt stil.
Vreau să îmi surprind publicul un pic. Albumul se numește PASTILĂ. N-am pierdut timpul deloc, timpul este foarte prețios pentru mine, mai ales că în ultima perioadă nu l-am avut mai deloc.
Am scris muzică și am petrecut timp cu mine și corpul meu. Pentru mine e la fel, doar că nu mai e totul pe grabă și mai am și timp să dorm și să mă răsfăț fizic. Izolarea aceasta e o vacanță mult mai plăcută decât cea din ianuarie.
Pentru că acum am timp de toate și nu mă grăbesc nici să mă odihnesc, așa cum făceam în ianuarie. Eram la odihnă și încercam să scap de griji ca să mă odihnesc. Nu reușeam. Acum, reușesc”, a mai spus Irina Rimes.