Corina și Mircea Zamfir au ajuns la Românii au talent pentru a dansa pentru copiii săraci, pentru minorii care au probleme de sănătate și au nevoie de ajutor.
Corina și Mircea Zamfir, moment spectaculos la Românii au talent
Mircea Zamfir, un fost mare sportiv, a spus că este sensibilizat de cazurile copiilor ale căror destine sunt retezate de la vârste fragede, copii care de cele mai multe ori depind doar de mila celorlalți.
„Am făcut o asociație pentru copiii săraci ori cu probleme de sănătate. Când am fost mic nu aveam de mâncare perioade lungi. Vreau să fac și eu ceva, un impact în societate, să văd oameni care vor să schimbe ceva”, a povestit Mircea Zamfir în videoclipul său de prezentare.
Momentul celor doi soți, de 29, respectiv 34 de ani, din București, care au împreună o familie frumoasă, a stârnit ropote de aplauze și patru de „Da”.
„Știu că Mircea e un fost sportiv de valoare. Îmi imaginez o zi din viața familiei voastre, cam cum arată. Deja tabloul este complet dacă și copiii vor face asta. Dincolo de exercițiul vostru foarte bine executat, e importantă și cauza voastră și nu pot decât să vă admir”, a comentat Mihai Petre.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!
Andra s-a dat pe hula hoop!
„Sunt plăcut impresionat că ați hotărât să faceți ceva ce nu faceți în viața de zi cu zi pentru a susține voluntariatul”, a spus emoționat Mihai Petre.
Tot în ediția din 1 mai a show-ului de la PRO TV, Natalia Kovacs a venit pe scenă cu cea mai mare provocare pentru Andra. Jurata s-a apucat de hula-hoop și s-a descurcat destul de bine pentru o amatoare.
Basarabeanca stabilită în Ungaria a trecut în etapa următoare și i-a atras atenția în special lui Florin Călinescu, care, în stilul caracteristic a avut de zis următoarele: „Eu sunt motanul Dănilă. De fapt, mi-aș fi dorit să fiu șoricel”.