Mircea Radu revine pe micul ecran! Îndrăgitul prezentator va avea o emisiune la TVR , în prag de sărbători de iarnă. Este vorba despre emisiunea „Down the road. Aventura”, format recent achiziționat de Televiziunea Publică și care îi va avea drept protagoniști pe 8 tineri cu Sindromul Down.
Mircea Radu revine la TV
Mircea Radu îi va însoţi timp de opt zile pe cei opt tineri într-o călătorie care se anunță una de neuitat atât pentru participanți, pentru prezentator, cât și pentru telespectatori.
„Cred că „Down the road. Aventura” va fi un „hit”. Dincolo de asta, va fi un program iubit de telespectatori, pentru că putem fi martori la aventura vieţii unor tineri. Plecăm într-o excursie, în care nu contează destinaţia, ci doar călătoria. În decursul celor opt zile în care vom fi împreună, ne vom distra, vom râde, vom plânge şi ne vom emoţiona.
”Mi-am dat seama că ei m-au luat pe mine în călătoria vieţii mele”
Vom trece prin toate stările de la bucurie la tristeţe, de la reţinere la voinţă şi curaj. La început, mi-am zis că voi fi alături de tineri în călătoria vieţii lor. Apoi, mi-am dat seama că ei m-au luat pe mine în călătoria vieţii mele, într-o călătorie interioară a celui care sunt şi a celui care cu siguranţă am devenit după întâlnirea cu prietenii mei speciali”, a explicat Mircea Radu, potrivit paginademedia.ro.
Mircea Radu a făcut istorie în televiziune. A prezentat ani în șir emisiunea “Din Dragoste”, la Antena 1, “In trecerea anilor” și jurnalul de stiri TVR. S-a retras de ceva vreme din lumina reflectoarelor și a dus-o foarte bine.
- Emisiunea fenomen Bravo, ai stil revine pe micile ecrane. Vedetele sunt luate în vizor
- Povestea emoționantă a lui Andrei, băiatul care a trecut prin 17 operații pentru a merge, prezentată la Visuri la cheie. E ultima ediție a sezonului 6
- Emisiunea Vocea României Live pe Pro TV – Ediția de vineri, 29 noiembrie
- Mircea Badea, anunț oficial! „Emisiunea pe care o știati nu mai există începând de azi”
S-a însurat în secret și a devenit tată și s-a dedicat altor pasiuni ale sale: fotografia și literatura. Mircea Radu a lansat prima sa carte, intitulată “Povești cu gust”, în care rememorează clipe din trecut prin intermediul preparatelor culinare. Din luna decembrie, Mircea Radu poate fi văzut pe micile ecrane, cu proiectul „Down the road. Aventura”!
- Document. Patinoare de lux pentru locuitorii Sectorului 1. Suma colosală oferită de Primăria lui Tudorache constructorului. Țiriac e invidios
- Anamaria Ferentz, accident groaznic de mașină, în America! Ce se întâmplă acum cu vedeta
- Veste trista! Ne-a parasit si el. Familia a facut anuntul. Dumnezeu sa-l odihneasca!
- Si-a lasat amanta gravida si a platit-o sa dispara. Amanta era o italianca frumoasa si a lasat-o gravida din greseala. I-a cerut doar sa-i trimita o vedere cand se naste copilul. Peste 9 luni a primit acest mesaj si a lesinat
- Vremea 2 – 30 decembrie 2019. Meteorologii anunţă ninsori, ger şi viscol, în următoarele patru săptămâni
- Cum arată Simona Trașcă la 38 de ani! Fosta asistentă TV este în continuare o bombă sexy. A pozat aproape goală, fără inhibiții FOTO
- Esca a făcut-o KO pe Berecleanu. Umilința supremă pentru Antena 1
- Klaus Iohannis a semnat decretele de eliberare din funcţie! Decizia, în Monitorul Oficial
- O boală mortală face prăpăd în România! Zeci de cazuri doar în ultima săptămână
- Nu le-au încăput banii în valize! 3 români au luat la pariuri 270.000 de euro din biletele puse pentru distracție!