Mircea Diaconu, actor, profesor la UNATC și om politic, a reacționat la anunțul protestului grupurilor #rezist, din 10 ianuarie. Protestele vor avea loc în fața Ateneului Român, loc în care se vor strânge toți liderii importanți ai Uniunii Europene care au venit de curând în vizită în România. Europarlamentarul consideră grupările #rezist ca fiind „narhista” și menită să „deranjeze cu orice pret”.
„Îmi este foarte clar că asta vor: să deranjeze cu orice preț. În toată Europa, cand se întâmplă câte ceva, un summit, apare un fel de armată nevăzută, civilă, care acționează simetric. E o chestie de import după părerea mea, împrăștierea ei se face pe rețele sociale, tocmai acesta fiind motivul pentru care este o mișcare fără identitate. Sunt niște armate fără uniforme care apar peste tot”, a declarat Mircea Diaconu.
Mircea Diaconu, despre protestele #rezist: „dezastru!”
Mircea Diaconu a recaționat recent la anunțul protestelor #rezist de pe 10 ianuarie, care se vor ține în fața Ateneului Român, unde vor fi prezenți toți liderii importanți ai UE. „Este un fel de ‘NU’ contemporan. Ca efect pot să-l înțeleg. Am citit vestitul articol scris de Eugen Ionescu, ‘NU’, cel de dinainte de război, într-o atmosfera asemănătoare cu cele de astăzi, un fel de alăturare a extremelor, o radicalizare a extremelor care se întalnesc undeva. E o repetare care pe mine mă sperie, până și simbolurile gen ciuma roșie, pumnul ridicat care înseamna exact simbolurile din fotografiile de epocă”, a afirmat sursa citată.
„Nu sunt credințe profunde, în adâncimea acestor decizii individuale sau colective. Aceste grupari sunt formate din oameni foarte diferiți, tocmai de aceea nu se coalizeaza în ceva. Daca s-ar coagola într-o formațiune, într-un program, ar fi în regulă. Pe 10 august, anul trecut, la un moment dat a apărut un fel de program, de listă cu revendicari cumva. De acord, dar pur și simplu să ieși și să spui ‘NU’, sau ‘să cadă Guvernul’, nu e suficient. Trebuie să ieși spunând ce e de făcut sau ceea ce lipsește, nu să cadă ceva sau să dispara ceva și atât.
România trebuie să gestioneze mai relaxat aceste lucruri. Nu sunt lucruri care se întâmplă doar cu țara noastră, ci cu întreaga Europă. Sunt efecte de astăzi care trebuie tratate legal, corect. A început o discuție în acest sens și bine ca a început din Franța și nu din România, că altfel era dezastru: ridică tot Parlamentul, toată Comisia Europeană în picioare. Era dezastru dacă începea din România o discuție despre a manifesta legal sau ilegal. Și unde se sfârșește democrația și unde începe anarhia. Trebuie luate, în acest sens, măsuri rapide pentru că, altfel, sunt toți victime. Noi avem o jandarmerie speriată, timorată de procurori care joacă în toate taberele. Cineva trebuie să facă ordine, iar acel cineva este Parlamentul României”, a mai spus acesta.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet