Ministrul demis al Muncii spune că noul Guvern va tăia voucherele de vacanță: “E o consecință inevitabilă”

Daniel Scripcaru   
în Stiri de ultima ora
24/10/2019, 19:29
Ministrul demis al Muncii spune că noul Guvern va tăia voucherele de vacanță: “E o consecință inevitabilă” GALERIE FOTO
Ministrul Muncii spune că noul Guvern va tăia voucherele de vacanță. SUrsa foto: aktual24.ro

Ministrul demis al Muncii, Marius Budăi, a venit cu vești proaste pentru toți bugetarii din România! Membrul Guvernului demis Dăncilă susține că Ludovic Orban, care ar urma să alcătuiască viitorul Executiv al României, dacă trece de Parlament, va anula voucherele de vacanță.

Ministrul demis al Muncii spune că noul Guvern va tăia voucherele de vacanță

Așadar, viitorul guvern Orban ar putea renunța la celebrele de-acum vouchere de vacanță, de care s-au bucurat mii de bugetari și care au fost ca o gură de oxigen pentru sectorul turistic românesc.

Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURI

”Mai mult, o consecință inevitabilă a modificării legii salarizării anunțată în programul PNL este și anularea voucherele de vacanță. Bănuiesc că s-au consultat și cu mediul de afaceri din turism” a spus ministrul Budăi, la Antena 3.

Ministrul Muncii spune că noul Guvern va tăia voucherele de vacanță
Ministrul Muncii spune că noul Guvern va tăia voucherele de vacanță. Sursa foto: romaniatv.ro

Voucherele de vacanță au revitalizat turismul românesc

Prin introducerea voucherelor de vacanţă, în anul 2018 numărul turiştilor a crescut cu 22% pe litoral, față de anul precedent, dar în vara lui 2019 creşterea a fost doar de 3%, arată datele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), care face o analiză a sezonului estival 2019 potrivit news.ro. Unul dintre motivele vehiculate ar fi fost prețurile prea mari.

”Cu toate că în presă s-a vehiculat pe baza unor studii superficiale o creştere exagerată a tarifelor pe litoral, în acest an acestea s-au majorat în medie cu doar 4%, procent insuficient pentru a acoperi creşterea cheltuielilor cu salarii, materii prime şi utilităţi”, arată FPTR într-un comunicat.

Beneficiarii de vouchere au ales anul acesta să-şi petreacă vacanţa şi în alte destinaţii din ţară, profitând de faptul că oferta unităţilor de cazare care acceptă plata cu voucherele de vacanţă s-a dublat.

”Astfel, în acest sezon numărul de turişti pe litoral a crescut cu doar 3% faţă de anul trecut,  Mamaia, Eforie Nord şi Venus fiind staţiunile cu cea mai mare cerere, iar la polul opus s-au situat Olimp, Cap Aurora şi Eforie Sud”, spun reprezentanţi FPTR.

Închide ×