Ministrul Mediului, Costel Alexe, a anunțat că ministerul pe care îl conduce intenționează să inaugureze în acest an un program prin care să încurajeze optimiarea locuințelor din punct de vedere al consumului energetic. Chiar dacă nu a fost adoptat vreun act normativ care să reglementeze programul ”Casa Eficientă Energetic”, ministrul Alexe a dat câteva indicii asupra condițiilor de accesare.
Două variante de program
”Lansăm în premieră și programul Casa Eficientă Energetic – un program prin care încercăm să eficientizăm energetic cât mai multe case din România. Ce finanțăm concret prin acest program? Sisteme de încălzire, iluminat ecologic și sisteme de izolație. Asta înseamnă că oamenii își vor putea cumpăra prin program de la centrale pe peleți, ferestre izolante, până la leduri sau panouri solare”, anunțase Costel Alexe în ziua în care a anunțat și condițiile de derulare a programului Rabla.
Banii vor fi alocați tot prin bugetul Administrației Fondul pentru Mediu
”Este un program prin care putem finanța până la 15.000 de euro pentru o locuință. Avem un buget total de 429 de milioane de lei și ne-am programat să avem între 6000 și 8000 de beneficiari. Românii care îl vor accesa, vor putea să își eficientizeze energetic locuințele, fie cumpărând doar o categorie de sisteme, sau toate tipurile de tehnologii pe care le prindem în finanțare. Programul se va adapta la ceea ce îi lipsește fiecăruia”, preciza Alexe.
El a precizat că există o secțiune separată pentru instituțiile publice care ar urma să fie finanțată cu 384.000.000 lei.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Avocat.net amintește că statul român a mai finanțat programe similare. În 2019, s-a derulat programul Casa Verde prin care a fost finanțată instalarea de sisteme fotovoltaice, pentru generarea de energie electrică din surse total ecologice. Acesta avea o variantă, Casa Verde Plus, prin care era sprijinită achiziționarea materialelor izolatoare organic-naturale, pentru a reduce consumul energetic al clădirilor.